Emil Boc, despre blocajul de la Podul Porțelanului: „Partea plină a paharului - S-a găsit soluția tehnică, dincolo de hățișul birocratic... Nu știu care e soluția, e mai complicat acolo”

Emil Boc anunță „partea plină a paharului” în cazul blocajului de la așa-numitele lucrări de modernizare a Podului Porțelanului prin identificarea soluției tehnice, dincolo de hățișul administrativ-birocratic. Întrebat în ce constă „soluția” găsită de specialiști, Boc a fost ezitant în a oferi un răspuns concret: „Nu știu, nu vă pot eu explica, că e mai complicat acolo, dar atâta m-au informat că au soluția tehnică. O s-o v-o spun, o să mă uit mai atent pe expertiza adusă de ei”, a fost răspunsul primarului. 

Lucrările de modernizare a Podului Porțelanului au fost blocate după identificarea unor zăcăminte de sare, în ciuda studiilor efectuate de spacialiști anterior demarării lucrărilor, studii executate din bani publici și girate de Primăria Cluj-Napoca. 

Acum, primarul Emil Boc aplică modelul consacrat de Klaus Iohannis în conferințele de la Cotroceni și „documentările” ulterioare la întrebările incomode ale jurnaliștilor.

Pe același tipar, deși anunță identificarea unei soluții – raportate de specialiști, dar fără consultarea și colaborarea reprezentanților administrației locale – Emil Boc susține că are nevoie de documentări suplimentare, ca dovadă că anunță „partea plină a paharului” fără a ști despre ce vorbește. 

Întrebat în privința blocajului de la Podul Porțelanului, unde lucrările de modernizare au fost suspendate pe timp indefinit, în cadrul unei intervenții telefonice la un post de radio local, primarul Emil Boc a dorit să surprindă „partea plină a paharului”, mimând deblocarea proiectului:

„Acesta e răspunsul pe care o să-l primesc de la experți luna asta. 

Acuma, important este că s-a găsit soluția tehnică!

Și acuma trebuie să se înțeleagă: trebuie făcută o altă licitație, trebuie continuat proiectul cu cei care l-au început, care-i evaluarea, cât permite legea să se upgradeze contractul...

E o chestiune acuma, e un hățiș administrativ-birocratic și ăla trebuie făcut pe bază de lege.

Și aia se va decide, acest lucru se va decide în perioada următoare, DAR soluția tehnică este găsită, dacă este o parte plină a paharului, cam asta este”, a declarat Emil Boc. 

Care este soluția tehnică găsită? 

„Nu știu, nu vă pot eu explica, că-i mai complicat acolo, o să studiez mai în atenție, dar atâta m-au informat că au soluția tehnică. 

Și acuma cum o găsesc, pe asta administrativă, cine s-o facă, cine să facă până la urmă podul. E o soluție tehnică validată de specialiști. 

O s-o v-o spun, o să mă uit mai atent pe expertiza adusă de ei. 

M-a interesat doar să spun că avem... Habemus Papa.

Și că după aceea o să vedem cine-i Papa”, a fost răspunsul final al primarului Boc în privința soluției tehnice mult lăudate și identificate de specialiști în privința lucrărilor de la Podul Porțelanului. 

După cum Ziar de Cluj semnala deja, în cazul acestui proiect al Primăriei, de modernizare a Podului Porțelanului, s-a realizat un studiu geotehnic incomplet, care a blocat total lucrările.

Fiindcă firma contractată, S.C. Formin Prospecțiuni Foraj S.A., a forat pe un singur mal, nu s-a descoperit la timp zăcământul de sare de pe al doilea mal, așa că noul pod rutier, care trebuia să fie deja dat în folosință, nu a mai fost făcut.

La podul Porțelanului, studiile geotehnice inițiale au fost plătite, ele au fost repetate în iarna anului trecut, iar pe șantier se vorbea în decembrie 2019 că lucrările la noul pod rutier vor reîncepe în ianuarie 2020.

Imediat suntem în ianuarie 2021 și pe șantier nu se mai vorbește nimic, pentru că nu s-a mai  făcut  nimic, noul pod fiind în aer, suspendat între promisiuni și tergiversări.

CITEȘTE ȘIBoc își ascunde nereușitele pe după poveștile despre metrou - nimic concret despre Podul Porțelanului 

De mai bine de o lună de zile, primarul Emil Boc anunță la posturile de radio-prietene că „așteaptă răspunsul”, „primește răspunsul” „luna asta”. 

CITEȘTE ȘIÎncă un proiect blocat: Licitația pentru noul Pod peste Someș, contestată

 

Adauga comentariu