Emil Boc: „În anul 2030, Pata Rât nu va mai exista! Este un proiect sănătos al orașului”

Potrivit autorităților locale, anul 2030 trebuie să fie unul de referință pentru Cluj-Napoca.
„Un an de referință – 2030, în care ne-am propus ca prin ceea ce vom face prin locuire, prin modalități de integrare, prin dezvoltarea politicilor, atât educaționale, cât și în materie de locuire, și în materie de locuri de muncă, Pata Rât nu trebuie să mai existe. 

În anul 2030, Pata Rât nu va mai exista! Este un proiect extrem de sănătos al orașului”, a declarat primarul Emil Boc în cadrul unei intervenții la un post de radio local. 

Primarul Emil Boc a lansat un proiect ambițios pentru Cluj: soluționarea crizei locuirii de la Pata Rât și eliminarea locuințelor informale în urma integrării localnicilor din acea zonă. 

„Locuitorii vor fi integrați, așa cum am început deja, sunt cred că peste 100 de locuințe, de case care au fost construite în diverse zone ale Clujului și a zonei metropolitane”, a adăugat edilul.

În acest sens, autoritățile vor interzice ridicarea unor noi așezări informale: 

„În acest sens nu vom permite să se creeze așezări informale. 

Pe de o parte, ușor, dar sigur, construind și integrând în diverse părți, dar în același timp nu mai permit să se creeze așezări informale. 

Oamenii trebuie să aibă acces la o viață și la o locuire și la un trai decent”, a declarat Emil Boc. 

Primarul a reluat ideea avansată joi, în cadrul dezbaterii pe Tema Locuirii din cadrul Centrului de Inovare și Imaginație Civică.

Cu acest prilej, Emil Boc, a susținut:

„Acum continuăm ce avem: construcția de locuințe sociale, ajutor la plata chiriei, cumpărarea locuințelor de pe piață.

Continuăm politica de integrare a populației defavorizate. Soluția este integrarea. Integrarea și educația. Așa putem rezolva situația de la Pata Rât: integrare și educație. 

Proiectul ambițios, dar realist, este ca în 2030 Pata Rât să nu mai existe.

Este un angajament al nostru și sper și al administrației metropolitane, care să fie realizat cu pași concreți.

Deja am făcut câțiva pași.

Populația de la Pata Rât, prin diverse programe naționale, europene și norvegiene au avut case în Cluj-Napoca și în zona metropolitană. 

Am depus fișă de proiect la PNRR  Planul Național de Redresare și Reziliență, acest instrument financiar al UE chemat să rezolva inclusiv această problemă. Sperăm că locuințe sociale vor fi construite în Cluj-Napoca sau zona metopolitană din fonduri PNRR, care să vină să suplimenteze efortul administrației locale de locuire pentru persoanele defavorizate.

Ca părere personală, și Guvernul României ar trebui să gândească un plan masiv de locuințe, că le numesc sociale sau altfel, dar locuințe ”affordable”, pe care să ți le permiți, pentru a întări calitatea vieții”, a susținut Emil Boc în cadrul dezbaterii pe tema locuirii. 

În decembrie 2010, zeci de familii au fost strămutate de pe strada Coastei pe strada Cantonului din zona Pata Rât în proximitatea rampei de gunoi a orașului. 

Din vorbe totul sună foarte frumos. Dar să nu uităm că în Cluj-Napoca, în 16 ani de mandat, Emil Boc nu a fost capabil să retolve problemele locuirii sociale, oricâte promisiuniu a făcut. Cartierul Tineretului este o dovadă a irosirii în proiecte faraonice a bunurilor oraşului. De asemenea, să nu uităm că Pata Rât există ca problemă din momentul în care Sorin Apostu ca să-i mulţumească pe investitorii bisericeşti de pe strada Coastei a făcut strămutarea forţată a riveranilor. Administraţia Boc este expertă în evacuări din locuinţe sociale. Este expertă în a da locuinţe sociale lipitorilor de afişe din Primărie care câştigă mii de lei lunar.
În 16 ani de mandat s-a construit un bloc ANL şi un ansamblu de locuinţe pe vechea locaţie a Osserului. Iar acum Boc amână o rezolvare nerezolvată timp de 16 ani pentru anul 2030?
Praful de pe tobă, nu rezolvare!

Adauga comentariu