Emil Boc: ”Alegerile parlamentare trebuie organizate în decembrie dacă nu apar motive serioase pentru a fi amânate”. După noi (alegerile), COVID-ul!

Având în vedere incidența noilor cazuri de COVID-19, care se mențin la o medie de 1500 pe zi, se pune întrebarea dacă alegerile parlamentare ar trebui să se țină în decembrie, sau să se amâne pentru anul viitor în luna martie.

Politicienii, cu ochii pe sondaje, sunt amabili să se joace cu sănătatea românilor și să țină alegerile parlamentare în decembrie.

Jurnalistul Bogdan Chireac a declarat, într-o intervenție la Antena 3, că amânarea alegerilor parlamentarea până în martie este necesară din cauza pandemiei de coronavirus.

Pe de altă parte, primarul Clujului, Emil Boc, aflat la cel de al cincilea mandat, a declarat tot la Antena 3 că, în opinia sa, alegerile trebuie organizate în decembrie dacă nu apar motive serioase pentru a fi amânate.

”Avem două scenarii, scenarii la termen sau amânate trei luni, cât prevede constituția, 21 martie 2021. Dacă lucrurile rămân într-o normalitate, nu apar excese, alegerile trebuie să se desfășoare în decembrie. Procedura este pornită. Dacă apare ceva atunci pot fi amânate. Câștigătorl acestor alegeri locale este PNL și încredere că echipa va confirma și la alegerile din decembrie”, a declarat Boc.

Potrivit articolului 63 din Constituție, ”alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului”.

Mandatul parlamentarilor este de patru ani iar precedentele alegeri au fost organizate pe 21 decembrie 2016.

Dintr-o dată nu mai e o problemă așa de mare infectarea cu COVID-19. Ministrul Sănătății susține că, ”în ritmul de acum putem avea alegeri parlamentare. Avem 1050 de paturi la ATI, dintre care 554 sunt ocupate. Avem județe cu suprapopulare”. Prin urmare, la 200 de cazuri pe zi, eram în carantină la domiciliu, cu amenzi drastice, acum, la 1500 de cazuri zilnic, nu mai e nici o problemă. De Paște ne așteptau morți cu nemiluita, din gura președintelui Klaus Iohannis și ”vom junge în situația în care medicii vor decide cine să trăiască sau nu” (Raed Arafat dixit), acum avem suficiente paturi la ATI. BĂ, NU VĂ E RUȘINE?!

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut declarații, marți seară, la emisiunea ”Tema Zilei” de pe TVR1, referitoare la evoluția pandemiei de coronavirus în România. Tătaru a spus că, în ritmul prezent, se pot organiza alegerile parlamentare din noiembrie și că situația din școli și din timpul procesului electoral este reglementată.

Principalele declarații ale ministrului Sănătății:

  • Avem în jur de 1050 de paturi complet dotate la ATI, dintre acestea sunt 554 ocupate. Avem județe în care avem o suprapopulare: Iași, București, Prahova, Vâlcea, Vaslui. Mai sunt locuri, dar nu e ca acum o săptămână. Putem fi la risc în privința cazurilor de ATI dacă vom avea o creștere accentuată de la o zi la alta.
  • Este sub control situația cu școala, este ceea ce așteptam în contextul în care o să avem o creștere de cazuri noi. Școala și alegerile sunt cele mai reglementate, dar gândiți-vă că o zi la copil înseamnă: mijloc de transport în comun, drumul de la școală înapoi și un parc după-amiază. Școala este reglementată.
  • În momentul acesta nu avem în vedere starea de urgență, este apanajul președintelui României. Noi urmărim evoluția, indicii. Sunt județe care au creșteri pe anumite focare, cum ar fi căminele de bătrâni.
  • Încă suntem în primul val, faza a doua care este mai agresivă și nu mai beneficiem de aceleași respectări. Vedem o creștere de la o zi la alta, mai ales că septembrie a fost o lună grea, revenirea din concedii, redeschideri de instituții, transport în comun aglomerat etc.
  • Noi am colaborat cu OMS, cu Uniunea Europeană, luăm decizii comune. Noi trebuie să gestionăm transmiterea cazurilor comunitare și de import (…). Ne așteptăm la o reașezare a noastră ca interpretare, ne așteptăm la testare și carantină obligatorie de 7 zile pentru persoanele care se întorc din zone de risc.
  • Vaccinul antigripal: Sunt două firme care produc acest vaccin și 5 distribuitori care le aduc la noi în țară. Până acum am primit în jur de 500 mii de doze, urmând ca în 15 noiembrie să le primim pe toate celelalte. Aceste 3 milioane de doze sunt pentru cei care sunt în grupele de risc și care sunt în programul de gratuitate al MS. Celelalte sunt în jur de 800 de mii de doze.
  • În contextul de acum noi pregătim o situație epidemiologică pentru a putea gestiona și alegerile parlamentare, dar nu depinde numai de noi. Această pandemie se tranșează în pre-spital și asta înseamnă respectarea de reguli. După ritmul de acum se poate merge și la parlamentare.
  • În funcție de evoluția fiecărei comunități, comitetul județean de coordonare a intervenției evaluează în fiecare parte. Riscăm să ieșim din platou dacă nu respectăm regulile. Haideți să ne bucurăm în liniște și la distanță. Reluarea unor activități și multitudinea de relaxări trebuie să se facă într-un anumit cadru: o mască, un dezinfectant, o distanțare.

Adauga comentariu