Elevii de la Colegiul Național George Coșbuc, mutați în alte clădiri

Pe elevii Colegiului Național George Coșbuc i-a surprins începutul de an școlar în șantier. Jumătate din clădirile în care se țin orele în acest moment fac parte dintr-un proiect de consolidare a clădirilor vechi. Pe viitor urmează să fie demarat un proiect de renovare a tuturor imobilelor, iar o parte din elevi deja învață în diferite părți ale orașului. 

După ce elevii de la Liceul Mihai Eminescu au învățat mai bine de un an prin vecini, din cauza lucrărilor de modernizare, acum a venit rândul elevilor de la Colegiul Național George Coșbuc să studieze în alte clădiri. Clasele primare au fost deja mutate la Seminarul Teologic și la Liceul Anghel Saligny. 

„Băiatul meu este în clasa 0 și trebuie să îl ducem pe strada Paris, la Seminarul Teologic, fiindcă școala a intrat în renovare. Ne este puțin peste mână, mai ales cu mijloacele de transport în comun, dar ne-am obișnuit, ce să facem? Din câte am înțeles, această situație va dura doi ani”, a spus Flaviu, un părinte a cărui copil învață la Colegiul Național George Coșbuc. 

În momentul de față, clădirile colegiului se află în stadiul de consolidare, iar conducerea școlii așteaptă ca proiectul de renovare să fie aprobat. 

„Consolidările au început în luna mai, iar pentru renovări mai avem de așteptat. Niște corpuri vechi de clădire care s-au întărit cu schelet metalic, se toarnă plăci, acoperiș. Astea rămân la stadiul de consolidare. Urmează un alt proiect care a fost publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice de către Primărie să fie reabilitate cele consolidate. Fiindcă consolidarea nu le lasă în stare de utilizare. Apoi trebuie refăcute pentru a fi date în uz”, a explicat Valentin-Maxim Oros, directorul colegiului. 

Motivul pentru care clasele primare au fost mutate în alte două locații este acela de a păstra programul de dimineață, iar cei mici să nu fie nevoiți să meargă după-masă la ore. 
La nivelul conducerii școlii nu se știe cu exactitate cât vor dura lucrările de renovare. Pentru a evita situația în care au fost puși elevii de la Liceul Mihai Eminescu timp de doi ani, în care copiii s-au mutat de la o școală la alta pentru a putea învăța, renovarea se va face treptat. 

„Prima parte a proiectului este în grafic. Dar până nu avem al doilea contract semnat și cu termen de finalizare nu putem estima. Alte clase nu mutăm, dar vom face în schimburi cu clasele de gimnaziu și de liceu în ce ne rămâne din școală ca să se poată folosi. Pe cei mici i-am dus în altă parte tocmai ca să nu-i băgăm în program de după-masa.  Unii dintre copiii care au rămas în școală vor trece la program de după-masă în momentul în care va trebui să mai eliberăm un corp de clădire. Noi acum avem 5 corpuri de clădire, acum folosim 2 și jumătate din cauza șantierului și în curând, când va începe a doua parte a proiectului vom putea folosi doar două și se va trece și pe program de după-masă”, a declarat directorul colegiului. 


Adauga comentariu