Elena este bine! Ziar de Cluj și NCN mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în campania de strângere de fonduri

Săptămâna trecută, Ziar de Cluj și NCN au decis să se implice în strângerea de fonduri pentru Elena, un copil diagnosticat la 6 luni cu retinoblastom și care a fost operată deja la ochiul drept. Recent a fost diagnosticată cu o tumoră și în spatele ochiului stâng și era imperios necesar să se intervină cu o operație, dar nu existau banii necesari. Așa că Ziar de Cluj și NCN și-au mobilizat cititorii, respectiv audiența, pentru a da o mână de ajutor. Campania a fost un succes!

Am primit acest mesaj pe adresa redacției:

“Vrem să vă mulțumim, Ziar de Cluj și Liviu Alexa, pentru că articolul dumneavoastră a contat foarte mult în strângerea sumei. Le mulțumim din suflet celor care au donat. Elena este acum bine și veselă, trebuie să facem controale mai des, dar cu ajutorul dumneavoastră, a ieșit din starea de pericol”.

Noi vă mulțumim vouă, cititorii noștri, audienței noastre, pentru mobilizarea sufletească de care ați dat dovadă!

Jos pălăria!

Adauga comentariu