In vizor

Elena Cârstea, despre clujeanca Roxen: „Cum poți să trimiți la Eurovision o tută care stă pe scenă, se fâțâie ca la școală?”

România nu s-a calificat anul acesta în finala Eurovision 2021, iar Elena Cârstea a avut o reacție dură după eșecul lui Roxen, reprezentanta noastră. Cântăreață în vârstă de 59 de ani susține că artiste consacrate ar trebui să participe la celebrul show muzical.

Elena Cârstea a fost invitată la TVR, în emisiunea „Eurovision, pe șleau” a Marinei Almășan, unde a vorbit despre eșecurile României la Eurovision, concurs la care a participat și ea în trecut.

Elena Cârstea a criticat atât Televiziunea Română, cât și ultima reprezentată a României în cadrul concursului, Roxen.

„Îmi doresc ca România să fie reprezentată fără interesele caselor de discuri. Fără intervenții, pile cum bine știți. Să nu-mi spuneți că nu e așa, că așa e. Dacă țineți măgăriile în continuare, nu o să aveți nimic. Educația muzicală lipsește cu desăvârșire din școli. Nu se mai face că dacă lumea nu se uită la televizor, se poate uita pe internet. Nu asta e problema. Problema este calitatea muzicii”, a spus Elena Cârstea la TVR, citata de libertatea.ro

Pe lângă criticile aduse Televiziunii Române, Elena Cârstea a vorbit în termeni duri și despre Roxen.

„Nu poți să trimiți un om nepregătit. N-ați trimis-o pe Loredana, pe Andra. Ultima picătură a fost copila aia care cântă ca un Dumnezeu, Laura Bretan. Cum poți să trimiți o tută care stă pe scenă, se fâțâie ca la școală? Profesionalismul lipsește cu desăvârșire”, a susținut Elena Cârstea.

România a ratat calificarea în finala Eurovision 2021. Intrată în prima semifinală a concursului pe poziția 13, Roxen nu a prins unul din primele 10 locuri care mergeau în finala Eurovision.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *