Educație juridică pentru copiii de la Pata Rât. Jos Pălăria, Cristi Danileț!

Chiar dacă pentru mulți activitatea specifică jurisprudenței, precum și termenii cu care operează știința dreptului reprezintă în continuare un mister, un grup de copii din comunitatea rromă de la Pata Rât a avut posibilitatea de a se familiariza cu noțiunile juridice, de a înțelege rostul și rolul normelor, al necesității respectării regulilor de acasă ori din societate.

E un început bun și merită toată atenția noastră. Lecția juridică a fost susținută de către Cristi Danileț, judecătorul clujean care face eforturi constante de a aduce lumea justiției din sala de Tribunal în sala de clasă a unor elevi.

Recent, copii cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani, au fost la Tribunalul Cluj pentru o lecție de educație juridică cu judecătorul Cristi Danileț, în colaborare cu reprezentanți ai Fundației Dezvoltarea Popoarelor, filiala Cluj. 

După cum susține Cristi Danileț, de obicei, la Tribunal vin elevi din școli și licee pentru orele de educație juridică. De această dată însă au participat copii din familiii nevoiașe, majoritatea de etnie rromă:

”Pata Rât este o zonă cu probleme economice majore, cu dificultăți de educație a copiilor și cu infracționalitate cu grad ridicat de vioelnță. Astfel de rpoiect cred că vor avea rezultate pe termen lung”, a declarat judecătorul Cristi Danileț, pentru site-ul clujust.ro.

Lecția susținută de Danileț s-a axat pe necesitatea și importanța respectării regulilor de acasă, de acasă ori de la școală, despre evitarea folosirii violenței, a drogurilor, precum și despre centrele de dținere pentru minori.

În cadrul lecției juridice a fost realizat și un proces simulat: ca de fiecare dată la astfel de evenimente, a fost organizat un proces simulat. Infracțiunea din procesul simulat a fost ce a de viol.

”La cererea unui copil am explicat cum se desfășoară un proces de viol”, a declarat Cristi Danileț. După cum susține judecătorul clujean, de regulă, infracțiunile simulate se referă la furt sau la omor. Cu acest prilej însă, la solicitarea unui copil, a fost vorba despre un viol.   

”Am pus participanții pe rolul fiecărui actor procesual: judecător, procuror, avocat, iar unul dintre puști a citit în Codul Penal ce este violul și cu cât se pedepsește”, a adăugat Danileț.

Acești copii învață la o școală specială în Someșeni, De obicei, după încheierea ciclului gimnazial, acești elevi nu își mai continuă studiile.

De altfel, în data de 19 iunie, un tânăr în vârstă de 16 ani a violat o fetiță de numai 3 ani în zona rampei de gunoi de la Pata Rât. Din cate se pare, victima era ruda cu agresorul. Fetita a fost transportata de urgenta la spital. În momentul identificării infractorului, multimea furioasa a fost stăpânită cu greu și a fost cât pe ce să-l linșeze pe tânăr.  Ulterior, magistraţii Judecătoriei Cluj au emis pe numele tânărului de 16 ani, reţinut pentru viol, mandat de arestare.

Să fie acest moment încă viu în mentalul colectiv al comunității de la Pata Rât? Cel mai probabil că da. Acest abuz de tristă amintire poate constitui unul dintre motivele pentru care un adolescent a fost interesat să afle ce este violul, de ce și cum se pedepsește. Au rămas copiii de la Pata Rât marcați de violul care a avut loc chiar în această vară?

Poate că ar fi binevenită o implicare a psihologilor, poate că acești copii de azi, tinerii de mâine, au nevoie și de un ajutor de specialitate?

Oricum, pentru eforturile susținute în acest sens de către judecătorului clujean Cristi Danileț, pentru implicarea constantă a acestuia, prin care traduce limbajul juridic pe înțelesul elevilor, dar și al publicului matur, pentru faptul că aduce lumea justiției mai aproape de noi, îi dedicăm rubrica JOS Pălăria.

JOS PĂLĂRIA, Cristi Danileț!

 

 

 

sursa: clujust.ro

Adauga comentariu