Ediția a doua a Festivalului Produs de România!

Consiliului Județean Cluj și președintele Alin Tișe, vă invită la ediția a doua a evenimentului care face din municipiul Cluj Napoca, timp de trei zile, între 21 și 23 iunie, capitala tradiției și autenticului. Iubitori de  cultură populară, oameni care respectă trecutul și știu prețui moștenirea inestimabilă lăsată nouă de înaintași, se reunesc la cel mai mare festival de tradiții și folclor dintre Tisa, Prut și Dunăre, Produs de România.

Evenimentul se va bucura de prezența a aproximativ 130 de artizani și producători, mici întreprinzători locali din toate zonele etnofolclorice ale României. Costume populare, podoabe lucrate de mână, ceramică, sticlă decorativă, obiecte sculptate în lemn, preparate alimentare tradiționale, de la brânzeturi de Sibiu sau Bucovina, la cârnați, șuncă, slănină, inclusiv produse cu specific tătărăsc, și multe alte bunătăți vor fi expuse și prezentate celor care vor vizita târgul.

Gurmanzii vor avea ocazia să participe la sesiuni de gătit în aer liber, să guste și deguste balmoș, păstrăv afumat și alte delicatese pregătite la grătar, toate asezonate cu bere artizanală și vinuri de casă.

Și cum nici o petrecere nu e completă fără muzică și joc, ansambluri folclorice și artiști îndrăgiți vor susține zilnic spectacole de înaltă ținută și vor încânta văzul și auzul cu reprezentațiile lor.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primaria municipiului Cluj Napoca șise va desfășura pe platorul Sălii Sporturilor Horia Demian. 

Adauga comentariu