E oficial! Universitatea Cluj a amânat partida cu UTA, cu ajutorul FRF: „Nu ne pică bine, însă e o decizie acoperită de regulament”

Universitatea Cluj a câștigat, nesperat, o săptămână de liniște. Echipa lui Cristi Dulca, aflată în cădere liberă, a reușit să evite in extremis meciul de foc din această etapă cu UTA Arad.

Partida a fost amânată pentru că Dur-Bozoancă și Tudor Telecan au fost convocați la loturile naționale de juniori. „Federația Română de Fotbal (FRF) a aprobat amânarea partidei dintre FC Universitatea Cluj și UTA Arad, programată inițial vineri, 6 septembrie, la ora 19:30 (Târgu Mureș, stadion “Trans-Sil”), după ce doi dintre jucătorii noștri, portarul Cosmin Dur-Bozoancă și fundașul Tudor Telcean, s-au alăturat loturilor naționale Under 21 respectiv Under 19. Meciul se va juca la o dată care va fi stabilită ulterior. Haide “U”, haide România!”, au scris pe pagina oficială de Facebook cei de la Universitatea, fericiți că, măcar pentru o săptămână, nu vor pierde un meci.

Partida ar fi trebuit să se desfășoare la Târgu Mureș, fără spectatori. Cu siguranță meciul va fi reprogramat pe Cluj Arena, astfel că cei de la UTA Arad se pot considera nedreptățiți. Chiar și așa, arădenii nu vor contesta decizia FRF. „Nu ne pică bine, dar este o decizie care e acoperită de regulament. Am studiat şi noi regulamentul, care este completat de o hotărâre a Comitetului Executiv din data de 20 august. Nu avem ce să facem, trebuie să ne supunem acestei decizii de amânare. Suntem convinşi că am fi putut profita de momentul nostru bun şi pe de altă parte de momentul mai puţin fast pe care îl tranzitează U Cluj, dar trebuie să ne adaptăm din mers”, spune Laszlo Balint, antrenorul principal al echipei UTA, pentru Ziar de Arad.

Adauga comentariu