E oficial: primaria nu are nici un plan pentru parcarea de la Oncologie

Mii de oameni care vin din toata tara la Institutul Oncologic “I. Chiricuta” din Cluj-Napoca au de-a face cu o problema de nerezolvat: parcarea masinilor in zona. Nici primaria nu are nici un proiect, studiu sau obiectiv de investitii in acest sens. 

Problema e veche si spinoasa si afecteaza in fiecare si traficul in zona strazilor Ion Creanga, Republicii, Babes si Hasdeu. Responsabilii unitatii au precizat recent pentru Ziar de Cluj ca asteapta ca municipalitatea sa vina o solutie in aceasta problema. 

“Am participat la toate dezbaterile la care ne-a convocat primaria in aces sens. Ne dorim si noi din tot sufletul sa se ajunga la o solutie realista si eficienta”, a mai spus managerul Patriciu Achimas.

Vestile din partea municipalitatii nu sunt bune in aceasta privinta.

“Trama stradala din zona spitalelor nu permite amenajarea/trasarea de locuri de parcare in plus fata de cele existente, adiacente carosabilului, iar terenurile (curtile) nu sunt in proprietatea sau administrarea municipalitatii. 

In prezent nu avem studii in derulare sau obiective de investitii care sa reglementeze cele sesizate, dar la nivelul executivului – in cadrul comisiei de investitii -  se analizeaza din punct de vedere urbanistic, tehnic si juridic - forma de proprietate, daca sunt sau nu revendicari, existenta sau nu a reperelor topografice si de cadastru, orice terenuri aparent liber de constructii (parcele mai vechi comasate sau dezmembrate din altele, reorganizate sau aflate in forma initiala) apartinand de domeniul public sau privat al municipalitatii si care se preteaza la amenajari si construiri de parking-uri in toate zonele orasului, in special in cele aglomerate”, au aratat oficialii primariei clujene intr-un raspuns formulat pentru Ziar de Cluj. 

In ceea ce priveste oportunitatea de a amenaja un parking in campusul Hasdeu, anuntat in 2012 de Radu Moisin, la acea vreme primar interimar al Clujului, oficialii municipalitatii au precizat ca “Primaria Cluj-Napoca poartă discutii cu conducerea Universitatii Babes-Bolyai in vederea definitivarii protocolului pentru proiectul de construire a unui parking pe strada Hasdeu”.

Adauga comentariu