Vineri după-amiază, un cetăţean, pe nume Ionuţ Geană, în particular un asistat social şi un impostor, a ameninţat cu moartea un cetăţean, pe nume Liviu Alexa, în particular un jurnalist de investzigaţii cu 22 de ani de vechime în funcţie.
Ameninţarea cu moartea a fost proferată „live”, public, prin intermediul Facebook şi conţine detalii punctuale despre ce i se va întâmpla lui Liviu Alexa, ceea ce constituie o faptă penală deosebit de gravă.
Cu o zi înainte, acelaşi cetăţean, Ionuţ Geană, profera într-un spaţiu public, în faţa magazinului Central, sub aparenţa unui eveniment cultural, infracţiunile de instigare la ură şi instigare la violenţă, îndreptate, nominal şi public, împotriva cetăţeanului Liviu Alexa.
De joi şi până astăzi nu s-a întâmplat nimic, nici o sesizare din partea autorităţilor statului, nici o reţinere, nici o chemare la investigaţie, absolut nimic. Lucru care lasă impresia opiniei publice că este în regulă să ameninţi cu moartea cetăţeni chiar dacă ei sunt juznalişi sau ingineri. Iar această impresie este una profund greşită.
În alte judeţe ameninţările cu moartea, proferate atât de violernt şi public, au avut consecinţe imediate: reţinerea şi propunerea spre arestare a celor care au comis fapta, şi asta fără sesizarea prealabilă a victimelor ameninţării.
În Cluj-Napoca, procuratura nu are nici o problemă. Dar aici există o nuanţă extrem de deranjantă şi foarte periculoasă pentru ideea de Lege: cetăţeanul Liviua Alexa este „privit” şi „cântărit” ca jurnalist „contondent”, „împotriva trendului”, „enervant” – el nu mai este estimat ca cetăţean. Prin urmare şi împotriva sa au sporit ameninţările cu moartea, ameninţările cu violenţa.
În ultimii doi ani, un om de afaceri extrem de puternic a îndemnat public la moartea jurnalistului („să-l ştergem de pe faţa pământului”) şi la boicotul economic al grupului său media. Un fost judecător i-a fotografiat casa unde domiciliază cu chirie, iar maşina i-a fost vandalizată în mod mafiot şi nici în ziua de azi nu se ştiu vinovaţii.
Şi atunci stau şi mă întreb, nu din postura de prieten şi de redactor şef, ci de cetăţean simplu, trecut prin astfel de calvar al oprobiului public, că „nu mi-am ţinut gura” nici despre vinovăţia Armatei în Decembrie 1989, nici despre escrocheria „Caritas” şi multe alte anchete de pe urma cărora primeam telefoane inclusiv de la reprezentanţi ai autorităţilor statului („venim şi îţi dăm foc la redacţie”): e nevoie ca Liviu Alerxa să fie omorât şi numai moartea sa să fie constituie precedentul prin care autorităţile statului să înceapă să-şi facă datoria?
Legea şi încălcarea ei trebuie să însemne aceleaşi lucruri pentru toţi, indiferent de profesia sau nivelul lor de trai!