„E ca în Vestul Sălbatic, dreptatea și-o fac locuitorii” Performanța Primăriei din ultimii zece ani: a preluat o singură stradă privată

În ultimii ani, s-a construit masiv în Cluj-Napoca, s-au dat autorizații de construire pe bandă rulantă, s-au ridicat cartiere noi cu sute de case și blocuri pe străzi private. Deși au trecut mai bine de zece ani de la apariția străzilor private, Primăria nu a reușit să treacă în proprietatea publică decât o singură stradă. Ca aproape totdeauna, vina este undeva la mijloc: Primăria pentru că a dat autorizații de construire în neștire, clujenii naivi care au construit în câmp mizând pe buna credință a administrației publice și apoi iar Primăria pentru că și-a băgat picioarele în cartierele noi, apărute cu aprobarea sa. 


Cine minte? Biroul Mass-Media sau viceprimarul Dan Tarcea? Sunt sute de străzi private în Cluj-Napoca și tot atâtea solicitări de preluare în domeniul public sunt trimise periodic către conducerea Primăriei. Reprezentanții administrației publice locale nici măcar nu știu exact câte străzi private sunt în municipiu. Viceprimarul Dan Tarcea estimează că ar fi aproximativ 400, iar angajații Biroului Mass-Media spun că ar fi doar 240.

“Pe raza municipiului Cluj-Napoca există aproximativ 240 de străzi și alei private. Având în vedere faptul că la nivelul Primăriei Cluj-Napoca nu există o evidență a acestora (fiind proprietăți private) nu vă putem comunica un număr exact al acestora”, au precizat reprezentanții Biroului Mass-Media.

Zece ani, o singură stradă preluată de administrația publică

În ciuda faptului că mii de clujeni locuiesc pe aceste străzi private, care de cele mai multe ori arată mai rău decât ulițele dintr-un cătun uitat de lume, în ultimii zece ani Primăria a preluat o singură stradă. La sfârșitul anului 2015, reprezentanții Biroului Mass-Media declarau că nicio stradă nu a trecut din domeniul privat în domeniul public în ultimii zece ani. De atunci până în momentul de față, lucrurile au „progresat” - o stradă a fost preluată de Primărie. Este vorba despre Edgar Quinet, care ani la rând a fost într-o stare deplorabilă. Oamenii nu aveau nici măcar iluminat public, ca să nu mai vorbim despre asfalt.

"În perioada 2015-2016, a fost trecută în proprietatea municipiului Cluj-Napoca strada Edgar Quinet. În acest moment, sunt înregistrate 12 cereri de preluare în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca referitoare la străzi private”, au precizat reprezentanții Biroului Mass-Media.

Condițiile de preluare a străzilor private sunt prevăzute într-o Hotărâre de Consiliu Local din anul 2010. „Condițiile și procedura privind trecerea terenurilor proprietate privată cu destinația de drum în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca sunt reglementate prin HCL nr. 62/09.03.2010, terenul care face obiectul donației este necesar să formeze un singur corp funciar înscris într-o carte funciară distinctă, în baza unei documentații cadastrale întocmită cu respectarea documentațiilor de urbanism”, au mai spus reprezentanții Biroului Mass-Media.  


În urmă cu câteva zile, în cadrul unei emisiuni la un post de radio local, viceprimarul Dan Tarcea i-a explicat unui clujean cum poate fi preluată strada privată Mircea Zaciu din cartierul Bună Ziua. Condițiile sunt valabile pentru toate celelalte străzi.

"Legat de strada Mircea Zaciu, Primăria nu are niciun fel de problemă în a prelua strada, doar că trebuie să îndeplinească anumite condiții, adică să aibă lățimea necesară, să fie adusă la un grad de uzură așa cum prevede autorizația de construire în momentul în care s-a cerut autorizația de construire și Primăria o preia fără niciun fel de problemă. Dar, sigur ea trebuie donată de către proprietari către municipalitate, altfel municipalitatea nu poate să intervină, să pună nici măcar o basculantă de piatră sau de balastru. Dacă îndeplinește condițiile impuse prin PUG, se poate prelua. Avem aproximativ 400 de străzi private în Cluj. Cei care au construit pe străzi private și-au asumat acest lucru, au știut că strada are 5 metri, 6 metri, 7 metri, așa cum au fost reglementările PUG-ului vechi. De când a fost votat PUG-ul nou, din decembrie 2014, fiecare stradă trebuie să aibă o anumită lățime și cei care vor să construiască trebuie să cedeze sau să lase loc pentru lățimea străzii”, a afirmat Tarcea. 

Cele mai multe străzi private sunt în cartierele noi, apărute în ultimii ani, de când se construiește masiv. Clujenii care locuiesc pe aceste străzi sunt disperați: nu au asfalt, își rup mașinile în gropi, când plouă noroiul trece de gleznă, Poliția Rutieră și Poliția Locală nu se bagă pentru că e teren privat. 

"O problemă pe care vă rugăm să ne-o lămuriți se referă la drumurile private cu acces public pe care administrația d-voastră le-a patentat și care împânzesc cartierul Bună Ziua. Puteți vă rog să ne spuneți care este legea care reglementează drumurile private cu acces public de tipul străzii Leonida Neamțu, Goethe, Zaciu, Carmen Silva, Adrian Marino și a multor altor străzi din cartierul Bună Ziua și alte cartiere noi din Cluj-Napoca? Pe aceste străzi private cu acces public nu intervine nici Poliția Rutieră, nici Poliția Locală, nici Ecarisajul, pentru că e teren privat. E ca în Vestul Sălbatic, dreptatea și-o fac locuitorii din zonă”, a scris, într-o sesizare adresată primarului Emil Boc, Marius, un clujean care locuiește pe strada Bună Ziua. 

Clujenii care locuiesc pe străzi private spun că nu există nici măcar indicatoare rutiere și în unele situații circulația auto se face în ambele sensuri pe o singură bandă de drum, iar pietonii (inclusiv mame cu copii în cărucior) circulă pe aceeași porțiune de drum cu mașinile.

“În plus, majoritatea acestor străzi nu se pretează circulației auto de niciun fel, circulația auto și pietonală se face fără niciun element de siguranță rutieră, nu există nici măcar indicatoare rutiere. Cum a fost posibil să permiteți astfel de situații în Cluj-Napoca de atât de mult timp?”, a adăugat Marius. 


Comentarii

vasile

06.03.2017 15:40

Hotararea Consiliului Local 62/2010 a fost data sa nu poata fi respectata(de pe vremea Primarului Apostu).Dovada,nepreluarea asa ziselor strazi private de catre Primarie.Cateva intrebari : cine a dat autorizatiile de construire si cine a receptionat imobilele fara a obliga dezvoltatorii la amenajarea drumurilor?Cine a admis "ulite"cu latime de 3-4-5 metri ?Se pot pune multe intrebari referitoare la gospodarirea orasului,dar  degeaba.Poate la alegerile viitoare se va mai prelua o strada in campania electroala.  

Adauga comentariu