Editorial

După votare, la înmormântare

În urmă cu 5 luni, înainte de sărbătorile Pascale, președintele Iohannis a făcut un apel către români:  „Staţi acasă! Altfel, după sărbători vom avea înmormântări!”

În 15 aprilie, când Iohannis ne condamna să stăm acasă pe ouă de Paște, aveam în total, la nivel național, 7 216 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 337 persoane infectate în ultimele 24 de ore.

Până în 26 septembrie, când Iohannis și Orban ne cheamă la vot, au fost confirmate în total, pe teritoriul României, 121 235 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 1 552 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore.

Așadar, când nu exista un interes electoral, la 7000 de cazuri totale și la 300 pe zi, politicienii ne închideau în case și ne amendau aspru dacă ne prindeau pe afară fără declarație.

Când interesul electoral o cere, la un total de peste 120 000 de cazuri, la peste 1500 de noi îmbolnăviri confirmate pe zi, virusul nu mai e o problemă și nesimțiții de politicieni ne cheamă la vot, în sălile de clasă, unde e covidărie.

Când românii, majoritari ortodocși, aveau nevoia sufletească de a merge la biserică, de a se întâlni cu rudele și cu prietenii, Guvernul Orban-Iohannis i-a tratat ca pe infractori. Bisericile au fost închise și interzise, ca spații de spurcăciune, iar credincioșii au fost condamnați la rugăciune online.

Când trebuiau să fie alegerile la termen, în luna iunie, nesimțiții de politicieni au invocat din nou covidul și le-au amânat, pentru că cei de la putere nu erau atunci pe val. Logic, în contextul pandemiei, era ca alegerile să se desfășoare în iunie, când era cald, când se înnopta târziu, când se putea vota și în aer liber, în curțile școlilor.

Alegerile nu au fost amânate pentru finalul lunii septembrie din cauza pandemiei, ci sub pretextul pandemiei, din cauza măsurilor nepopulare luate de Orban – Iohannis, pe care românii i-ar fi sancționat mai aspru la urne în iunie.

Acum, aceiași politicieni care ne-au închis în case la doar câteva mii de cazuri pe țară și la numai câteva sute pe zi, aceiași care au închis bisericile, spitalele, cabinetele stomatologice, restaurantele, frizeriile, sălile de fitness ș.a., când riscul epidemiologic era de 5 ori mai mic decât acum, aceiași nesimțiti care au amânat alegerile din vară, ne cheamă acum în sălile de clasă, în spații închise, să le dăm votul și să riscăm să luăm covid.

Acum 5 luni eram amenințați cu scrâșnet de dinți că vom ajunge în groapă dacă vom merge de Paște la biserică, acum nu mai este o problemă să ne înghesuim la vot, cu toate că avem de 20 de ori mai multe cazuri totale la nivel național și de 5 ori mai multe cazuri noi depistate în fiecare zi.

Orban – Iohannis au deschis școlile, nu pentru elevi, ci pentru alegători. Elevii au fost chemați la școală ca să se dea impresia că pandemia e sub control, că alegerile se pot desfășura în școli fără a genera grave probleme epidemiologice.  Covidăria liberală va fi închisă însă, cel mai probabil , în scurt timp după alegeri – în ansamblu, ori zeci de instituții de învățământ pe zi, unde vor exista cazuri de îmbolnăvire.

Oamenii sunt chemați acum la vot, își vor da masca jos în secții, vor sta la taclale pe stradă, nemascați; membrii secțiilor își vor trage probabil masca sub nas în cursul zilei, fiindcă vor simți, după câteva ore, că se sufocă, iar peste două săptămâni, guvernul militar-liberal ne va trage iarăși de urechi și ne va impune restricții care ne vor duce în faliment.

„Așadar, dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun și medicii, în frunte cu Ministrul Sănătății, același lucru pe care îl spun experții, același lucru pe care îl spune Organizația Mondială a Sănătății: Stați acasă!

Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări!”, a fost mesajul lui Iohannis în 15 aprilie, un mesaj încă actual și perfect aplicabil, indiferent că avem sărbători religioase sau electorale.

Un mesaj pe care avem șanse mari să îl reauzim scrâșnit printre dinții președintelui și de Crăciun și de Revelion, când Klaus ne va îndemna, iar guvernul său militaro-liberal ne va obliga să stăm din nou închiși în casă.

Singurii care mai au voie să mai sărbătorească ceva în această țară sunt politicienii. Pentru ei, votarea e sfântă, iar în această seară câștigătorii vor petrece, spre veșnica pomenire a unora dintre cei care i-au ales. Acum însă putem să le ascultăm îndemnurile sănătoase de a sta acasă. Avem timp destul, în siguranță, după pandemie, să îi înmormântăm politic pe cei care ne cântă prohodul de Paște și de Crăciun, iar între sărbători ne cheamă să ne riscăm viața la vot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *