PubliNews

Dupa vanzarile record de la Bazarul Diplomatic de la Lisabona, Cosmetic Plant vrea sa se extinda pe piata portugheza

Portugalia se afla de mai multa vreme pe lista potentialelor zone de dezvoltare a exporturilor Cosmetic Plant, insa prezenta companiei in cadrul Bazarului Diplomatic de la Lisabona si vanzarile record obtinute in cadrul acestuia au determinat o crestere a interesului pentru aceasta zona, anunta reprezentantii companiei.

„Cosmetic Plant s-a remarcat prin volumul mare de produse expuse, cea mai buna pozitionare, dar si cele mai bune vanzari, reusind astfel sa dubleze incasarile de la standul Romaniei fata de editia anterioara. Ca urmare, dupa o evaluare finala, Romania s-a aflat intre primele opt tari participante,iar 80% din vanzarile de la standul tarii noastre au fost asigurate de produsele noastre, potrivit unor calcule realizate de organizatori. Avand in vedere calitatea produselor noastre, pretul atractiv si interesul acordat produselor de catre portughezi in timpul evenimentului, avem toate motivele sa fim increzatori intr-un potential succes pe aceasta piata. Speram ca negocierile cu potentialii distribuitori sa dea roade si sa putem fi prezenti in Portugalia cat mai curand”, a afirmat Susana Laszlo, director general al Cosmetic Plant.

Compania vizeaza lansarea expoturilor pe piata din Portugalia anul viitor. Un alt motiv pentru care Cosmetic Plant prospecteaza piata din Portugalia este asemanarea obiceiurilor de consum cu Romania. Publicul feminin portughez prezent la Bazarul Diplomatic a primit cu entuziasm produse din gamele BIOLIV, GreenStem, Q10+ceai verde, precum si Argan / Aloe.

„Cumparatorii au avut interese diferite, dar increderea lor in produse a sporit in momentul mentionarii premiilor internationale obtinute – in 2013, am primit distinctia Grand Gold Award pentru Crema antirid de zi BIOLIV Antiaging, iar in acest an am caştigat Gold Award pentru Crema antirid de zi BIOLIV Antiaging şi Gold Award pentru Crema antiaging de zi matifianta pentru ten normal-mixt GreenStem.  De asemenea, pentru clientii de la Bazarul Diplomatic din Lisabona a contat faptul ca produsele nu contin parabeni şi se bazeaza pe ingrediente de origine naturala”, a mai spus Susana Laszlo.

Bazarul Diplomatic din Lisabona este un eveniment deschis publicului larg la care ambasadele acreditate in Portugalia ofera spre vanzare produse din tarile respective. Scopul vanzarilor este unul caritabil, in fiecare an fondurile obtinute fiind directionate catre o cauza nobila. Prezenta companiei clujene la acest eveniment s-a datorat invitatiei  Excelentei Sale Domnul Vasile Popovici, Ambasador al Romaniei in Portugalia.

„Extinderea vanzarilor la export ramane şi in 2015 un obiectiv important, dupa ce anul acesta Cosmetic Plant a inceput livrarile şi catre piata din Ungaria şi a crescut ponderea vanzarilor de peste hotare in totalul business-ului”,  a declarat Susana Laszlo.
Aceasta a subliniat ca, dincolo de Ungaria, compania a exportat anul acesta şi pe alte piete precum: Grecia, Ungaria, Liban, Marea Britanie, etc.

Cosmetic Plant este unul dintre cei mai cunoscuti producatori de produse cosmetice din Romania. Afacere de familie infiintata in 1991 la Cluj-Napoca, compania a adus in prim-plan calitatea produselor fabricate. Farmacista Ileana Mester, fondatoarea Cosmetic Plant, cu o experienta de peste 20 de ani in cosmetologie, a crezut in puterea pe care natura o poate conferi stiintei si a mizat pe folosirea ingredientelor naturale in toate produsele sale.

In 2013 compania a inregistrat o cifra de afaceri de 1,6 milioane de euro, fiind prezenta la nivel national in retelele Cora Hypermarche Romania, XXL Mega Discount, DM DrogerieMarkt, Profi, in farmaciile Catena, Centrofarm si Remedia,  in Plafar si alte magazine naturiste din tara, precum si pe plan extern in tari precum Canada, Grecia, Italia, Germania, Liban, Emiratele Arabe Unite, Azerbaijan, Austria şi Ungaria.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *