După o vizită în teren, reprezentanții Primăriei susțin că modernizarea parcului din spatele Teatrului avansează vertiginos: „Am fost în zonă – lucrările sunt în proporție de 55%, nu sunt întârzieri”

Autoritățile au apreciat evoluția lucrărilor la cel mai nou șantier ce a curpins zona parcului din spatele Teatrului Național din centrul municipiului Cluj-Napoca. Deși clujenii sesizau recent faptul că lucrările de modernizare a Parcului Ștefan cel Mare stagnează, reprezentanții Primăriei susțin contrariul. 

„Sunt niște termene contractuale și niște etape, acolo lucrările sunt efectuate în proporție de 55%. 

Ieri (20 octombrie – n.r.) am fost și eu în zonă - lucrările sunt în proporție de 55%, nu sunt întârzieri conform contractului. În momentul în care se încheie un contract, fiecare companie are o etapizare, știe etapele pe care trebuie să le parcurgă. 

Sunt anumite șantiere unde avem întârzieri, cum este de exemplu Turnul Pompierilor unde am reziliat contractul. 

Dar sunt și lucrări în care sunt terminate la termen și sunt lucrări care sunt terminate cu puțin avans. Deci, lucrurile funcționează, lucrurile merg mai departe”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea în cadrul unei intervenții radio. 

Însă, după cum semnalau clujenii cu spirit civic, pe acest șantier pare să se muncească ardelenește: 

„Nimeni nu lucrează!!! Și a trecut mai bine de o lună de când dorel a smuls gardul viu (inexplicabil să începi cu distrugerea a ceea ce e VERDE), a închis WC-ul public și stația ClujBike, a interzis diagonala pe care zilnic mii de clujeni traversau de aproape 100 de ani pentru a ajunge la serviciu, Cipariu, Centru...

CITEȘTE ȘI: Parcul – șantier unde nu lucrează nimeni

PARCUL ISTORIC din spatele OPEREI e blocat, copiii NU se mai pot juca, părinții lor nu se mai pot bucura cum se zbenguie, bătrînii NU se mai pot întâlni și odihni, melomanii și intelectualii NU mai pot veni cu 30 min. înainte de spectacol pentru a lua o gură de aer din parc”, notau clujenii pe grupul de Facebook Clujul Civic. 

Oficial, modernizarea parcului a început în 19 august 2021. 

Ziar de Cluj semnala că la o lună distanță de la debutul modernizării, șantierul era marcat de virusul nemuncii. 

CITEȘTE ȘI: Ce a făcut Garden Center Grup în Parcul Ștefan cel Mare într-o lună. Luni dimineața, doar un excavatorist muncea la modernizare – FOTO

Lucrările sunt realizate de Garden Center Grup Măgurele, județul Ilfov și trebuie finalizate în zece luni.

CITEȘTE ȘI: Cum va arăta parcul de la Teatrul Național după modernizare. Lucrările au început. Ziar de Cluj a semnalat de nenumărate ori starea de degradare a locului – FOTO


Adauga comentariu