După anunțul privind redeschiderea școlilor, Primăria pune la bătaie aproape 1,5 milioane euro pentru reparații „în regim de urgență”

Concomitent cu anunțul făcut de Klaus Iohannis privind redeschiderea școlilor – după ce și autoritățile românești au așteptat să vadă ce fac alte state UE – Primăria din Cluj a publicat în aceeași zi un anunț pentru contractarea serviciilor pentru lucrări de reparații generale și de renovare „în regim de urgență”, cu o valoare totală de cca 1.466.385,18 EUR/ adică 7.143.225,43 LEI.

În seara zilei de marți, Klaus Iohannis a făcut anunțul așteptat îndelung de copii și părinți: Școlile se redeschid potrivit unui plan de funcționare încadrat pe trei scenarii: verde, galben, roșu. 

Decizia a fost luată cu greu, după cum a recunoscut chiar Iohannis:

„Nu suntem singuri în Europa, ne-am uitat să vedem ce fac alții.

Putem să constatăm că marea majoritatea a țărilor deschid școlile. Sunt doar trei state care nu au deschis.

Am decis următoarele lucruri: de luni, majoritatea copiilor merg la școală.

Evident trebuie să ținem cont de situația din fiecare localitate”, a declarat Iohannis în motivarea deciziei de redeschidere a unităților de învățământ preuniversitar. 

CITEȘTE ȘI: Școlile se redeschid din 8 februarie, după trei scenarii. Iohannis: Nu suntem singuri în Europa, ne-am uitat să vedem ce fac alții

Și autoritățile locale clujene au așteptat „să vadă ce fac alții”

Și autoritățile locale clujene au decis să publice un anunț pentru contractarea serviciilor de reparații generale a infrastructurii școlare a mai multor unități de învățământ din Cluj-Napoca exact în ziua în care urma să fie făcut anunțul privind redeschiderea școlilor. 

Altfel spus, dacă decizia nu era anunțată, potrivit așteptărilor, ori dacă activitățile școlare ar fi continuat în regim online, foarte probabil ca lucrările de reparații a unităților de învățământ să fi fost amânate pe o perioadă nedeterminată de timp. 

Anunț de participare la Executia lucrarilor de „Reparatii curente si in regim de urgenta la unitatile de invatamant preuniversitar din Municipiul Cluj-Napoca”

Modalitatea de atribuire: acord cadru. 

Lucrari de reparatii generale si de renovare

Data publicării: 02.02.2021
Data limita depunere: 08.03.2021

Durata contractului: 24 de luni, fonduri bugetare.

Descriere succinta:

Reparatii curente si in regim de urgenta la unitatile de invatamant preuniversitar din Municipiul Cluj-Napoca conform descrierilor din caietul de sarcini si a documentatiei anexate. 

Valoarea celui mai mare contract subsecvent este de 378.142,83 lei fara TVA. 

Valoarea totala estimata: 7.143.225.43 LEI.

Descrierea achizitiei publice:

Unitatile de invatamant care fac obiectul achizitiei:

Colegiul Tehnic Transporturi Transilvania / Colegiul Tehnic Energetic - Colegiul Tehnic Raluca Ripan / Lic. Teoretic " L. Blaga" / Lic. Teoretic I. Bathory /Lic. Teoretic " M. Eminescu" / Lic. Teoretic " Samuel Brassai" / Scoala Gimnaziala Liviu Rebreanu / Lic. Teoretic "Apaczai C. Janos" / Scoala Gimnaziala "Horea".

- Gradinita cu program prelungit - Alba ca Zapada / Gradinita cu p.p. - Trenuletul Veseliei / Gradinita cu p.p. - Aschiuta / Gradinita cu p.p. - Lizuca / Gradinita cu p.p. - Bambi / Gradinita cu p.p. - Degetica.

Spre exemplu, pentru reabilitarea noului corp de clădire al Școlii ”Iuliu Hațieganu”, un proiect amânat de 4 ani de zile, Primăria deschidea un contract cu aceeași valoare, de peste 7 milioane de lei, adjudecat de firma fostului consilier județean, Dorel Canta.

CITEȘTE ȘI: După patru ani de amânări, noul corp de clădire al Școlii ”Iuliu Hațieganu” ar putea fi inaugurat abia în 2022

În cazul anunțului publicat recent de autorități pentru achiziționarea serviciilor de reparații generale la o serie de licee, colegii și grădinițe cu program prelungit, sunt vizate lucrări de întreținere și reparații infrastructură, precum și instalatii de incalzire, lucrari de instalatii electrice, lucrari de instalatii de apa și lucrari de instalare de gaz. 

 

 

Adauga comentariu