In vizor

Drumurile județene din Cluj vor fi ”dotate” cu piste pentru biciclete

Pe drumurile județene care leagă Cluj-Napoca de două zone turistice importante din județul Cluj, Cheile Turzii și Muntele Băișorii, vor fi amenajate piste de biciclete. Președintele Consiliului Județean Alin Tișe a anunțat că în următorii doi ani pe aceste drumuri județene vor fi amenajați 100 de kilometri de piste pentru biciclete. 

”În momentul de față vom da drumul la studiul de prefezabilitate care va indica traseul, potențialii utilizatori și starea drumului. În mare parte vom utiliza drumul județean. este un început, este un drum lung pentru a realiza piste de biciclete în județul Cluj, dar este un început pe care mi-l doresc. Acum că avem și drumuri județene de o calitate superioară față de anii trecuți putem să facem și acest lucru. În mod evident aveam nevoie de drumuri județene mai bune. Acest proiect Velo Cluj va propune realizarea în primă etapă a 100 de kilometri de piste de biciclete pe drumurile județene către două obiective importante: legătura între Cluj-Napoca  și Cheile Turzii și între Cluj-Napoca și Băișoara. Aceste drumuri județene sunt drumuri reabilitate recent, ele suportă realizarea unor astfel de piste. Costurile vor fi stabilite în urma studiului de prefezabilitate. Dorința noastră este ca în doi ani să finalizăm cât mai mult din cei 100 de kilometri și ulterior vom putea extinde proiectul și în alte zone ale județului.Vom utiliza drumurile județene, acostamentul drumului iar acolo unde este nevoie vom face expropieri”, a declarat Alin Tișe.

Aceste piste de biciclete ar fi o premieră pentru județul Cluj, dar așa cum a ținut și Tișe să precizeze, nu puteau amenaja piste pe drumuri pline de gropi. Aceste drumuri județene au fost asfaltate recent, astfel că se pretează pentru această investiție. Tișe nu ar trebui nici de această dată să ceară sfatul lui Emil Boc, a cărui proiect privind pistele de biciclete din municipiu este mai degrabă un eșec. acest piste nu sunt interconectate, sunt prea puține, iar unele dintre ele au fost amenajate pe străduțe unde nu sunt folosite de nimeni.

Primii 100 de kilometri de piste vor fi amenajați pe trei trasee:  

  • Cluj-Napoca-Sălicea-Ciurila-Petreștii de Jos-Cheile Turzii 
  • Cheile Turzii-Mihai Viteazu-Turda 
  • Cluj-Napoca-Sălicea-Ciurila-Lita-Săvădisla-Băișoara-Muntele Băișorii 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *