Justitie

Drama unei tinere de 14 ani, de lângă Câmpia Turzii. Agresorul o violase de mai multe ori, amenințându-i familia cu bătaia

O tânără de 14 ani a fost violată de mai multe ori, după ce agresorul Râza Alin Ioan a amenințat-o că îi distruge în bătaie familia. Calvarul a început în luna decembrie a anului trecut și a ținut aproape trei luni de zile, până când victima și-a făcut curaj și a povestit familiei totul. Părinții acesteia au însoțit-o la sediul Poliției Câmpia Turzii și au depus plângere împotriva lui Râza. Polițiștii au anunțat Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, care, în urma probatoriului administrat au cerut și obținut arestarea preventivă a lui Alin Ioan Râza. 

„Minora a fost contrânsă în ultimele luni și violată de către inculpat. El o amenința că în cazul în care nu întreține relații sexuale cu el, membri din familia ei vor suferi răni grave. O lua cu mașina din diferite locații de lângă Câmpia Turzii și o obliga să îl însoțească la o garsonieră, unde o viola. Tânăra era apoi amenințată cu bătaia pentru ca să păstreze secretul. În cele din urmă, minora le-a povestit tot adevărul părinților, iar aceștia au anunțat organele de cercetare”, arată surse judiciare.

Informațiile au fost confirmate de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj. 

„La data de 17 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Câmpia Turzii au depistat și reținut pentru 24 de ore un tânăr de 21 de ani, din comuna Ceanu-Mare, județul Cluj, cercetat într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de viol în formă continuată și act sexual cu un minor.
În urma probatoriului administrat a reieșit faptul că în perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021, tânărul în cauză ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 14 ani, profitând de starea de teama pe care acesta i-o cauza”, arată cei de la IPJ Cluj. 

Râza Alin Ioan a fost arestat preventiv ieri, 19 martie, pentru act sexual cu un minor și viol în formă continuată. 

”În temeiul art. 226 alin. 1 şi alin. 2 raportat la art. 223 alin. 2, art. 202 alin. 1, alin. 3 și alin. 4 lit. e Cod procedură penală, admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda şi, în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpatului Râza Alin Ioan cercetat pentru săvârșirea infracţiunilor de viol în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 218 alin.1 și alin.3 lit. c din C.pen., și act sexual cu un minor, faptă prev. de art. 220 alin.1 și alin.4 lit. e din C.pen. în dauna persoanei vătămate FAG pentru o durată de 30 zile, respectiv de la 18.03.2021 până la 16.04.2021, inclusiv”, se arată în soluția pe scurt. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *