Anchete

Drama Laurei Lucia, mama care nu are acces la propriul copil, deși legea e de partea ei: "Iubirea lui mami, nu te speria!"

 

Manipularea unui minor pentru a servi interesului unuia dintre părinți în reglarea situației deteriorate dintre aceștia este un lucru extrem de grav. Nu o spunem noi, ci specialiștii și, în special, magistrații clujeni. După cazul arhitectului din Pitești care, deși avea sentințe în mână, nu putea să își recupereze copilul sechestrat de propria mamă, astăzi vă prezentăm o altă poveste a doi clujeni ce se bat pentru domiciliul stabilit al copilului lor în vreme ce divorțul este suspendat din pricina plângerilor penale pe care aceștia și le-au făcut reciproc.

 

Laura Lucia, încă Stănică pentru că nu este divorțată, suferă o dramă ieșită din comun. Povestea acesteia arată o căsnicie scurtă, faptul că a rămas însărcinată și a încercat să își salveze mariajul până în momentul în care nu a mai suportat infidelitatea și lipsa de respect a soțului.

Însă toate acestea au dus la o situație ce în prezent generează scandaluri și multiple apeluri la 112, copilul suferă, mama acestuia suferă și educația minorului este grav pusă în pericol.

Femeia a povestit pentru Ziar de Cluj că s-a îndrăgostit nebunește de Dan Cantemir Mario Stănică, s-au căsătorit, iar pe fondul faptului că omul nu avea un loc de muncă stabil au început să apară discuții.

„Pleca dimineața și se întorcea seara. Mi-a furat bani de pe card și din poșetă. Aveam certuri pe tema banilor. Ulterior, am rămas însărcinată, timp în care acesta m-a izolat de prietenii mei și familie. Inclusiv spunea că nu are ce căuta propria mea mamă în apartamentul meu. Noi am avut și un magazin pe care l-am deschis împreună. După ce am născut, în timpul unui concediu în Spania am lăsat-o pe soacra mea să gestioneze afacerea, iar ulterior am constatat că m-a furat și introducea marfă la negru spre vânzare.

Momentul în care m-am decis să divorțez a fost după ce am petrecut un concediu în Ungaria cu soțul meu, amanta lui și soțul acesteia. La scurt timp după, soțul ei m-a sunat să îmi spună că i-a prins împreună într-un alt apartament pe care îl dețineam împreună cu Dan Stănică. Atunci am hotărât că nu mai pot. Între timp, am rugat-o pe mama mea să se mute cu noi în apartament de frică să nu fiu agresată fizic de către el.

Certurile existau în continuare. Dan vorbea vulgar și ne jignea permanent atât pe mine cât și pe mama. Astfel, am apelat la un avocat și am înaintat cererea de divorț. Odată văzând că lucrurile erau serioase, scandalurile s-au întețit.

Băiatul nostru avea nevoie de mine. Era mic și avea nevoie foarte mare de mama lui, dat fiind că a avut probleme de sănătate. Dan Stănică m-a amenințat că îmi ia copilul, asta în vreme ce în primii ani de viață nu a manifestat un interes pentru băiat. Vorbim aici de la lucruri banale precum hrănirea lui, schimbatul scutecelor sau activități ce țineau de creșterea acestuia” a explicat Laura Lucia.

Fotografia postată de Popa Laura.

Divorțul, începutul unor serii de plângeri penale și ordonanțe președințiale

Lucia a dorit ca până la finalizarea divorțului minorul să locuiască cu ea. În acest sens, femeia a cerut ca, prin Ordonanță Președințială, instanța să se pronunțe exact în ce termeni se poate realiza acest lucru: program de vizită, vacanțe, responsabilități, etc.

În prima etapă, Judecătoria Cluj-Napoca i-a dat câștig de cauză Luciei Laura, iar decizia s-a definitivat la Tribunalul Cluj prin apel, câteva luni mai târziu.

Redăm câteva fragmente relevante din hotărârile pe marginea Ordonanței Președințiale din 2016.

„Rolul mamei în viața unui minor, prin ordonanța pronunțată, a fost călcat în picioare de către prin hotărârea apelată, într-un fel fără precedent, relativ la un astfel de tată, astfel de bunică paternă, iar nu în primul rând raportat la interesul unui minor de sub 5 ani, justificat și explicat prin ancheta socială, la rândul său ignorată în tot de prima instanță. Pârâtul printr-o conduită cel puțin reprobabilă, în vederea șicanării reclamantei a aplicat diverse tratamente propriului copil, străine de interesul său superior. Nu a ținut seama de problemele medicale ale minorului. În timpul în care minorul era în spital, pârâtul, contrar indicațiilor personalului medical și al soției (reclamanta) îi aducea minorului cantități imense de înghețată (câte 3 simultan), îndemnându-l pe minor să le mănânce. După ieșirea din spital, pârâtul și-a dus propriul copil, în contra opoziției mamei și interesului superior al copilului, la piscine exterioare la temperaturi de peste 30 grade, expunându-l în aglomerație, apă rece, soare arzător extrem de dăunător minorului Pe un fond de sănătate fragilă, apelanta l-a îngrijit corespunzător pe minor, respectând toate indicațiile medicale date de specialiști, însă s-a lovit zi de zi de comportamentul dezechilibrat al tatălui ce a acționat contrar interesului minorului, nerespectând niciuna din aceste indicații. Apelanta a implementat minorului un program de viață organizat, bazat pe echilibru, atât legat de alimentație, odihnă, cât și un echilibru psihic, lucru ce nu a mai fost posibil de la data la care intimatul a cunoscut Intențiile soției de a desface căsătoria, acesta începând să acționeze contrar intereselor minorului. Tatăl înțelege să ia în mod constant minorul de la grădiniță înainte de ora de somn, fără știrea sau acordul mamei, ajungând să se opună fizic la luarea copilului de către mamă. Atunci când îl are în grijă tatăl nu îl supraveghează pe minor, lăsându-l singur pe străzi, punându-i în pericol siguranța și integritatea – s-au depus la dosar planșe fotografice și rapoarte de supraveghere efectuate de firmă autorizată de detectivi particulari. Tatăl pune în pericol integritatea fizică a minorului, prin încercarea de a premedita și construi planuri și scenarii diabolice care să o incrimineze pe mamă, dar care , din păcate, îl au la mijloc pe minor și îl pun pe acesta în pericol”, au consemnat magistrații în 2016.

După decizia definitivă, ca minorul să rămână în domiciliul Luciei, o perioadă s-a respectat până în această vară, când după ce i-a expirat perioada băiatului în custodia de vacanță la domiciliul tatălui, cel din urmă nu l-a mai predat mamei.

Înscris la două școli, minorul nu freventează în prezent niciuna dintre acestea. Confictele între Lucia și Dan s-au întețit. Femeia susține că nu a putut să mai petreacă o zi întreagă cu propriul copil de mai bine de 100 de zile. Pe lângă plângerile penale pe care cei doi soți și le fac unul celuilalt, dosarul de divorț care conține probe depuse de un detectiv particular, o serie stufoasă de înregistrări audio și video, mesaje transmise prin telefon, este în prezent suspendat.

Între timp, tatăl băiatului deși în prezent nu respectă legea a depus la rândul său o cerere pentru o nouă ordonanță președințială definitivă prin care să se stabilească domiciliul băiatului în apartamentul în care acesta locuiește.

                                       

Varianta tatălui…incompletă

Contactat pentru a comenta această speță, inițial Dan Cantemir Mario Sănică- tatăl copilului a fost de acord să vorbească despre motivele ce stau la baza conflictului actual dintre el și soția lui. Însă, pe parcursul conversației telefonice a intervenit cu un limbaj agresiv, mama acestuia. Dat fiind amenințările enunțate de cei doi am hotărât să publicăm doar partea de început a conversației. Ulterior acesta a reventi cu un telefon și s-a ajuns la un numitor comun bazat pe faptul că în continuare este invitat să își spună varianta lui de poveste.

„În ultimii ani, băiatul meu a fost supus unor abuzuri psihice și fizice efectuate de această așa-zisă mamă( Lucia Maria Stănică). Mi s-au făcut înscenări până la acuzații de pedofilie. Avem un dosar cu șapte volume, mai multe decât dosarul lui Prigoană. Avocatul ei o apără din suflet. Așa a spus și în fața instanței. Dumneavoastră ce concluzii trageți din o astfel de afirmații.

Copilul refuză categoric să o vadă încă din 2016. A și lovit-o. Există probe și plângeri. Băiatul refuză să plece cu mama lui. Ce face ea acum sunt niște hărțuiri din partea ei și a avocatului” – se justifică Dan Stănică.

Din nefericire, acesta nu a explicat nici infidelitatea, scandalurile și limbajul vulgar, toate acestea fiind reținute de magistrații clujeni, cu atât mai puțin faptul că a încălcat ordonanța președințială actuală.

 

Baiatul are nevoie de mama lui

Într-una dintre dimineţi, Lucia este sunată de băiatul ei de pe telefonul tatălui. Conversaţia dintre cei doi oglindeşte drama prin care aceasta trece în timp ce îşi calmează băieţelul închis în casa în care locuieşte cu tatăl său. 

 

 

Minor consiliat de Protecția Copiilor Cluj

 

Contactat pentru a face precizări în cauză, Daniel Tămaș-directorul DGASPC Cluj susține că minorul este consiliat psihologic pe o perioadă de trei luni.

„Urmare a solicitării dvs. telefonice privind situația copilului Stanică L. M.,  vă comunicăm următoarele:

Cazul se află în evidența  Centrului Județean de Intervenție pentru Copilul Abuzat, urmare a stării de conflict parental pe fondul divorțului părinților, această situație afectând copilul.

În prezent, Judecătoria Cluj Napoca a dispus efectuarea, de îndată, a unui program de consiliere psihologică pentru minor pentru o perioada de 3 luni, o şedinţă la două săptămâni, în funcţie de programul minorului, de către un psiholog din cadrul instituției.

La finalizarea programului de consiliere, psihologul va întocmi un raport pe care îl va comunica instanţei, executorului judecătoresc şi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului”, arată Daniel Tămaș.

Conflict departe de final

Pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca se află spre soluționare cererea lui Dan Stănică de a muta domiciliul copilului pe apartamentul în care locuiește. Pentru a întări acțiunea, barbatul a invocat faptul că nu se opune ca soția lui să îl viziteze pe băiat, însă domiciliul să fie trecut pe apartamentul său. De asemenea, acesta susține că femeia nu ar avea răbdare cu minorul și că nu s-ar fi preocupat de creșterea și educarea lui. Unul dintre aspectele menționate de acesta contravine realității dat fiind faptul că femeia a fost cea care l-a înscris la școală pe băiat, prima dată, și totodată cea care insistă ca minorul să frecventeze cursurile, lucru confirmat și de către conducerea Liceului cu Program Sportiv Cluj-Napoca, unitate șoclară unde l-a înscris ilegal.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *