Tu ce ai face daca ai afla ca suferi de o boala necrutatoare? Ca viata ta, care e abia la inceput, se poate sfarsi oricand, fara sa-ti dea vreo sansa sa spui “nu”? Ai dansa? Ai rade? Ai sari de pe cladiri inalte? Dragos are 17 ani si, teoretic, o viata inainte. In cea mai buna dintre lumile posibile, Dragos si-ar face planuri de facultate, planuri cu prietenii, planuri cu fetele. Iar astea ar fi singurele lui griji. Copilul acesta este insa bolnav, diagnosticat cu cancer de cand avea zece ani. In cei sapte ani de boala, si-a dus cumplita suferinta in liniste si cu demnitate.
Diagnosticat inca de la varsta de zece ani (in 2007) cu o boala cumplita, Dragos a ramas cat se poate de demn si de discret in suferinta. Si-a continuat viata, incercand s-o faca normala, sa nu se lase ingenuncheat de teama sau de deznedajde. A pastrat o discretie absoluta asupra zecilor de sedinte de chimioterapie prin care a trecut, asupra drumurilor nesfarsite de la Galati la Cluj, asupra noptilor nedormite si a fricii in fata unui dusman perfid si a unei suferinte nemeritate. “E o raceala”, zice el, hotarat sa lupte cu toate puterile impotriva cancerului care a ajuns deja in stadiul trei. Sunt sapte ani de cand il duce pe picioare si patru de cand Clujul i-a devenit a doua casa. Aici, la etajul patru al Spitalului Oncologic, Dragos isi petrece cateva luni pe an.
De dupa usile albe ale sectiei de oncologie pediatrica, pare un adolescent lipsit de griji. Zambeste in timp ce impinge geamul rabatant, care dezvaluie realitatea cruda: isi face aparitia incet, taraind dupa el un suport pentru cele doua perfuzii care ii impung pieptul.
“Venele mele au disparut”, spune el, in timp ce-si intinde bratele pline de cicatrici, si continua: “Urmele astea sunt vechi, de ani buni. Nu s-au mai vindecat. Acum, perfuziile intra direct in vena centrala”.
Nu ii place sa vorbeasca despre asta, nici sa se considere bolnav. Intre el si prietenii lui de aceeasi varsta, nu e nicio diferenta; vietile lor sunt aceleasi. “Eu o fac sa fie asa. Eu vreau sa fiu sanatos”, zambeste el, in timp ce povesteste despre parkour, pe care il practica alaturi de prietenii de acasa, din Galati.
Profesorul sau de la Liceul de Arte a scris, de curand, o scrisoare in care marturisea ca nu a stiut prin ce trece Dragos, tocmai pentru ca boala nu i se vede pe chip, iar el nu s-a plans nici macar pentru o clipa.
“Dragos nu mi-a povestit niciodata nimic despre noptile lui de groaza si nesomn, despre oroarea chimio-terapiilor nesfarsite. Am facut facultatea la Cluj, am stat deseori in trenul care pe el il duce catre locul unde ii vor rascoli boala. Dragos nu m-a anuntat niciodata nici cand a trecut de la agonie la extaz si apoi, invariabil, din nou la agonie. Dragos este elevul meu. Unul dintre cei mai buni si mai spectaculosi elevi pe care i-am avut vreodata. Pe langa faptul ca deseneaza dumnezeieste, Dragos este un tanar a carui bunatate si statura morala ma umilesc”, scria profesorul.
Gestul il emotioneaza. Oamenii care ii sunt aproape sunt motivul pentru care nu se da batut. Cu aceeasi emotie vorbeste si despre cei din spitalul clujean, care i-au devenit o a doua familie. A prins trei randuri de asistente aici, a cunoscut tineri de varsta lui, a pierdut prieteni. Din seriile de copii bolnavi de cancer cu care si-a petrecut luni bune in spital, prea putini mai traiesc acum.
“Asta imi zice mama: sa nu te lasi demoralizat de ce s-a intamplat acolo, ca au murit multi. Iar eu ii zic: stai linistita, ma descurc eu cumva”, o imbarbateaza el.
Bucuria lui, a celorlati ocupanti ai saloanelor si a personalului medical sunt desenele pe care baiatul de doar 17 ani le-a pictat pe toti peretii etajului patru. Varul alb a prins aici culoare – Popeye, Pinocchio, Scooby Doo, Blue, Familia Simpson, Tom si Jerry, Johnny Bravo si inspectorul Gadget le zambesc copiilor internati la oncologie pediatrica.
“Ma apuc la 9 termin la 4-5. Desenez noaptea; ziua e circulatie, se uita lumea la mine, nu imi place”, marturiseste baiatul.
A facut si planse, la care au raspuns toti cei internati, la un moment dat, acolo. “Ce este sufletul?”, i-a intrebat Dragos pe micuti, iar ei au completat cum au stiut mai bine. “Sufletul e o parte din noi, cu el traim. Cu el o iubesc pe Mada”, scrie Catalin, un baietel de opt ani.
“Madalina a murit”, spune Dragos, incet. Ca multi altii dupa ea. El, insa, nu se gandeste la asta: “Daca muream, muream pana acum, nu de acum incolo”.
Cu zambetul pe buze, a povestit despre viata lui de la Galati. Despre lunile in care nu se gandeste la boala si isi traieste, in schimb, tineretea. Face sport, iese in oras, are prietena. Nu a povestit insa de momentul in care a aflat ca e bolnav, nici de momentul in care te asezi sub razele care te ucid, dar injecteaza in tine si speranta, nici despre momentul in care i s-a explicat ca singura sansa este sa incerce un tratament revolutionar, care se face in doar cateva locuri din lume. Sansa lui e un tratament cu protoni, la o clinica din Munchen. Dar pentru asta are nevoie de 30.000 de euro, bani pe care nici nu viseaza sa-i stranga de unul singur.
In ajutorul lui, colegii, prietenii si familia au incercat sa stranga bani, dar prea putini. Doua cluburi din Galati si doua restaurante strang fonduri pentru cauza lui Dragos, dar sumele stranse pana acum sunt prea mici.
Conturi active pentru cei care vor sa doneze:
In euro: RO69 BACX 0000 0008 7012 7002. Platitorii vor introduce codul Swift al Bancii Unicredit (BACXROBU)
In lei, contul tatalui, Iftimie Mihai : RO30RZBR0000060009080217 deschis la Raiffeisen Bank, Sucursala Galati
si in contul asociatiei parintilor si profesorilor de la Liceul de Arte „D. Cuclin” – Asociatia pentru Realizarea Tinerilor prin Educatie (A.R.T.E), pentru firmele care pot dona pentru acest elev. Codul de inregistrare fiscala este 31619237, iar contul RO96BACX0000 0008 7012 7001, deschis la Unicredit Tiriac Bank, Galati. In acest caz, trebuie trecuta pe foaia de depunere mentiunea „pentru Dragos”.