Două companii din Cluj, în topul celor mai apreciați angajatori

UiPath, cea mai de succes companie globală fondată de antreprenori români și liderul mondial în domeniul Robotic Process Automation, este cea mai apreciată companie de către propriii angajați, potrivit unui studiu realizat de platforma undelucram.ro, singurul top din România realizat în funcție de opiniile angajaților și nu în funcție de imaginea publică a companiilor. Compania fondată în București de către Daniel Dines și Marius Târcă a intrat pentru prima dată în top și tocmai pe locul I. În top se află și două companii din Cluj: 8X8 International și Banca Transilvania.

UiPath, Zitec, Softbinator Technologies, JYSK România și Nobel România sunt cele mai apreciate companii din România de către propriii angajați. Clasamentul condus anul acesta de UiPath, anul trecut a fost condus de Microsoft România, companie care a ocupat primul loc în 2016, 2018 și 2020 și a fost între primele cinci locuri încă din 2016, de la prima ediție a clasamentului. Anul acesta Microsoft se află pe locul zece.

Între primele zece locuri din top, șase poziții sunt ocupate de companii de tehnologie. Restul sunt companii din domenii precum: retail (JYSK România și Decathlon România), BPO& servicii (Majorel România) și financiar (KRUK România).

Printre companiile care s-au regăsit și anul trecut în top se numără: Microsoft România, Nobel, KRUK România și Decathlon România. Printre noile intrări în top se numără UiPath, Zitec, JYSK, 8&8 International, Majorel România.

Cel mai bun loc ocupat de o companie non-IT aparține JYSK România, retailerul de mobilier și decorațiuni fiind pe poziția a patra.

TOP ANGAJATORI 2021 la nivel național, indiferent de domeniul de activitate

1. UiPath
2. Zitec
3. Softbinator Technologies
4. JYSK România
5. Nobel
6. 8x8 International
7. Majorel România
8. Decathlon România
9. KRUK România
10. Microsoft România

TOP ANGAJATORI 2021 în funcție de domeniul de activitate

Bănci/Instituții financiare

1. Libra Internet Bank
2. ING Bank România
3. BCR - Banca Comercială Română
4. Banca Transilvania
5. Raiffeisen Bank

Telecomunicații

1. Orange România
2. Vodafone România
3. RCS&RDS
4. Huawei România
5. Telekom România

IT&C

1. UiPath
2. Zitec
3. Softbinator Technologies
4. Nobel
5. 8x8 International

BPO&Servicii

1. Majorel România
2. British American Shared Services
3. Allianz Services
4. Societe Generale Global Solution Centre
5. Stefanini România

Consultanță

1. KPMG România
2. BearingPoint România
3. PwC România
4. Deloitte România
5. EY România

Retail alimentar

1. Kaufland România
2. Lidl România
3. PENNY
4. Carrefour România
5. Mega Image

Retail non-alimentar

1. JYSK România
2. Decathlon România
3. dm drogerie markt
4. Dedeman
5. Brico Depôt

Producție bunuri de larg consum

1. JTI România
2. Philip Morris România
3. Coca-Cola HBC România
4. British American Tobacco România
5. Procter & Gamble

Producție industrială

1. Hella România
2. Schlumberger România
3. OMV Petrom
4. Continental România
5. Autoliv România

Adauga comentariu