Dosarul Revoluției – Rechizitoriu. Episodul 1. Contextul.

            Acest articol reprezintă o sinteză exclusiv a rechizitoriului întocmit de procurori în Dosarul Revoluției. Acesta cuprinde 3.330 de volume și va fi judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

 

            Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, rechizitoriul este actul prin care procurorul deschide acțiunea penală împotriva infractorului și dispune trimiterea lui în judecată. În cazul de față, al Dosarului Revoluției, sunt patru inculpați, asupra cărora instanța urmează să decidă dacă sunt vinovați sau nu. Ion Iliescu (89 de ani), fost președinte al României, Gelu Voican Voiculescu (78 de ani), fost viceprim-ministru al Guvernului României, generalul în retragere Iosif Rus (83 de ani), fost comandant al Aviației Militare și amiralul în retragere Emil Cico Dumitrescu, fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, decedat în 17 ianuarie anul acesta, chiar în ziua în care a împlinit 84 de ani. Cu toții sunt acuzați de infracțiuni contra umanității și cercetați în stare de libertate. Suspecții, care beneficiază de asemenea de prezumția de nevinovăție, sunt Petre Roman (72 de ani), fost prim-ministru al Guvernului României, Tudor Postelnicu (87 de ani), fost ministru de Interne, Ioan Toma (65 de ani), fost ministru al Tineretului și Teodor Brateș (86 de ani), fost redactor al Televiziunii Române. Cu toții sunt acuzați de infracțiuni contra umanității și cercetați în stare de libertate. Notă discordantă face Viorel Igreț (81 de ani), fost prim-secretar al Comitetului Județean de Partid Mureș, care este acuzat de omor calificat și cercetat, de asemenea, în stare de libertate.

            Tot conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, revoluția este: 1. ansamblul transformărilor calitative profunde care cuprind fie un sistem în întregime, fie unul sau mai multe subsisteme ale acestuia; 2. schimbare bruscă și de obicei violentă a structurilor sociale, economice și politice ale unui regim dat. Dacă Revoluția din 1989 a reprezentat un salt calitativ, o îmbunătățire a vieții românilor, dumneavoastră să decideți. Cert este că definiția numărul doi din DEX i se potrivește cel mai bine. O schimbare violentă a vieții sociale, economice și politice. Revoluția din 1989 a început cu proteste și a continuat cu lupte de stradă și represiuni armate violente.

            Scânteia s-a produs în 16 decembrie 1989, la Timișoara, iar focul s-a aprins în București și alte orașe ale României în 21 decembrie. Punctul culminant a fost părăsirea sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român de către cuplul prezidențial-dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu. Momentul a reprezentat pierderea prerogativelor puterii de stat și, implicit, sfârșitul dictaturii comuniste în România.

            Seara zilei de 22 decembrie a însemnat declanșarea unei ample și sistematice acțiuni militare de inducere în eroare. Aceasta a reprezentat cauza principală a  numărului ridicat de victime, morți și răniți deopotrivă, precum și a distrugerilor și pagubelor materiale înregistrate. Operațiunea de inducere în eroare a încetat treptat, după 25 decembrie, o dată cu execuția soților Ceaușescu.

            Pentru a înțelege pe deplin ce s-a întâmplat, de fapt, în decembrie 1989 este nevoie de o prezentare a contextului intern în raport cu cel internațional. Anul 1989 a însemnat o schimbare fundamentală în istoria Europei, nu doar a României. Revoluția din țara noastră s-a înscris într-un ciclu complex, care a cuprins întreaga arie a statelor comuniste din Europa Central-Răsăriteană. Dacă în celelalte țări din zonă, state satelit ale Moscovei, revoluțiile anticomuniste s-au desfășurat în forme nonviolente, în România, procesul de transfer al puterii s-a realizat tocmai prin acțiuni violente. Același lucru s-a întâmplat în Albania, în 1991, când revoluția a însemnat ciocniri armate ale manifestanților cu apărătorii regimului de la putere, ceea ce a provocat numeroase victime și distrugeri de patrimoniu.

            Nicolae Ceaușescu a adoptat forma de comunism totalitar-opresiv, neostalinist. Asta a însemnat cultul personalității, atenta supraveghere a populației prin intermediul poliției politice, un sistem politic nedemocratic și lipsa dialogului între putere și societate. Toți acești factori au dus la o nemulțumire populară profundă, o înrăutățire a situației economice la nivel național și un nivel scăzut de trai, marcat de lipsa hranei de bază și a bunurilor de consum. Nicolae Ceaușescu, închis în megalomania sa paranoică și închistat în dogmele ideologiei sale originale, a fost orb în fața tuturor semnelor și semnalelor exterioare, a refuzat să se adapteze cursului istoriei și nu s-a adaptat progresului din afara granițelor României. Rezultatul acestei politici a fost izolarea totală a țării noastre pe plan extern.

            Curentul reformator inițiat de noul secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, în martie 1985, nu și-a găsit ecou și în structurile de conducere de la București. Spre deosebire de regimul dictatorial ceaușist, regimurile comuniste din țări precum Ungaria, Cehoslovacia și Polonia au devenit mai permisive în anii ’80 și au făcut concesii în domeniile economic, spiritual și politic. Pe de altă parte, în România, orice fel de politică novatoare se lovea de un refuz categoric din partea ultraconservatorului secretar general al Partidului Comunist. În calitate de stăpân absolut al puterii, Nicolae Ceaușescu a promovat în ierarhia partidului și a statului rude sau persoane apropiate, care îi datorau astfel în totalitate poziția privilegiată. Totodată, a instaurat un regim de teroare, prin structuri de represiune, ce au dus la lipsa unei rezistențe civile puternice și închegate.

            Totuși, la începutul anului 1989, societatea românească reacționa timid la modificările structurale care aveau loc în Europa. Decalajul dintre regimul politic din România și regimurile din celelalte state cu aceeași orientare politică devenea tot mai mare. În timp ce în alte țări, inclusiv în Uniunea Sovietică, se tindea spre o liberalizare a regimului, România se remarca printr-o restrângere a drepturilor și libertăților cetățenești, precum și printr-o înăsprire a represiunii. Comunitatea internațională, cu excepția Albaniei și a statelor comuniste din Asia, condamna regimul comunist de la București. Nicolae Ceaușescu era informat constant asupra situației internaționale și cunoștea prea bine părerea externă despre ce se întâmpla în România, însă a refuzat să ia aceste aspecte în considerare.

 

            (va urma)

 

Adauga comentariu