Dorina Gonţ, fosta şefă a executorilor judecătoreşti din Capitală, și-ncercat norocul la Curtea de Apel Cluj, însă rămâne încarcerată

Fostul preşedinte al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Dorina Gonţ – aflată în penitenciarul Târgşor după ce în 2019 a fost condamnată la 5 ani de detenţie pentru evaziune fiscală – solicită eliberarea din închisoare invocând legea penală mai favorabilă pe motiv că ar fi achitat încă din 2015 prejudiciul din dosar plus 20 la sută.

Printre instanțele de judecată la care Gonț și-a încercat norocul se numără și Curtea de Apel Cluj. Cu toate că evazionista a achitat prejudiciul cauzat prin ilegalitățile pentru care a fost condamnată, Dorina Gonț a avut ghinioul de a primi pedeapsa înainte de promulgarea legii prin care se reduce pedeapsa în astfel de condiții. 

Curtea de Apel Cluj i-a respins solicitarea la începutul lunii septembrie: 

„În baza art. 599 alin.5 Cod procedură penală, respinge ca inadmisibilă cerera de contestaţie la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de petenta condamnată G D ( cu datele personale la dosar), cu privire la pedeapsa aplicată acesteia prin sent.pen.134/F/29.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a II a penală, definitivă prin dec.pen.341/31.10.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Obligă petenta la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. pronunţată în şedinţa publică din 06.09.2021”

 

La fel și la Ploiești

Înainte de a cere clemență de la Curtea de Apel Cluj, Dorina Gonț și-a încercat norocul și la Curtea de Apel Ploiești. 

Solicitarea Dorinei Gonţ a fost respinsă însă de Curtea de Apel Ploieşti pe 18 iunie 2021. Instanţa a apreciat însă că inculpata condamnată nu poate beneficia de legea penală mai favorabilă.

Dorina Gonţ a fost găsită vinovată de evaziune fiscală de aproape 3 milioane de lei. Ea invocă legea iniţiată de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu zis Mitralieră şi promulgată la sfârşitul lui martie 2021 de preşedintele Klaus Iohannis (deşi mai avea posibilitatea să o trimită la reexaminare). Potrivit legii lui Mitralieră, incupaţii acuzaţi de evaziune fiscală mai mare de 100.000 de euro scapă de închisoare dacă achită prejudiciul, plus 20 %, plus dobânzi şi penalităţi.

Adauga comentariu