Dorin Pintea, U-BT Cluj: "Craiova joacă din ce în ce mai bine după schimbarea antrenorului". Ce spune Zigeranovic despre incidentul de la Polivalentă

Dorin Pintea, antrenorul secund al U BT Cluj-Napoca, a declarat că pentru formţia clujeană meciul cu Craiova programat vineri este unul important, echipa olteană îmbunătăţindu-şi jocul după schimbarea antrenorului.

“Intrăm în ultima linie dreaptă înainte de începutul play-off-ului, mai sunt cinci meciuri pe care le vom trata foarte serios pe fiecare în parte, vom încerca să câştigăm toate cele cinci partide. Meciul de mâine este unul foarte important, Craiova, o dată cu schimbarea antrenorului, a început să joace din ce în ce mai bine, iar noi vom trata această partidă foarte serios. Noi încercăm să ne apărăm cât mai bine şi să nu le dăm şanse să înscrie multe puncte. Nu ştiu ce revanşă are de luat Darius Hargrove faţă de noi, dar noi tratăm fiecare jucător la fel, fiecare adversar la fel şi vom încerca să ne facem treaba cât mai bine. Sper că acest meci cu Oradea a fost un moment de descătuşare al jucătorilor noştri şi că de acum vor juca din ce în ce mai bine”, a declarat Dorin Pintea, conform site-ului oficial al U BT Cluj.

Pivotul Ivan Zigeranovic aşteaptă cât mai mulţi oameni la meci: “După un joc cum a fost cel cu Oradea, pe care l-am câştigat, avem un moral foarte bun şi pe această cale le mulţumesc fanilor pentru susţinere şi sper să vină şi mâine în număr la fel de mare şi să fie alături de noi. Nu ne gândim la Darius Hargrove, ne gândim la jucătorii noştri, la jocul nostru, care zic că va fi foarte interesant. Mai este mult până la începutul play-off-ului, mai avem cinci meciuri şi final-four-ul Cupei României, aşa că eu zic că mai este timp pentru a integra noii jucători în echipă”, a declarat si Zigeranovic, potrivit CJSport.ro.

Despre incident: “Este o situaţie foarte grea”

Ivan Zigeranovic a vorbit pe scurt şi despre incidentul petrecut în timpul partidei de baschet dintre U BT Cluj şi CSM Oradea, când un copil a căzut de la o înălţime de aproximativ 4 metri, în spatele peluzei. “Noi am aflat numai după meci ceea ce s-a întâmplat în tribună. Este o situaţie foarte grea, mai ales când am auzit că este vorba de un copil. Eu am trei copii şi e foarte dureros orice s-ar întâmpla la copii. O parte din jucătorii noştri au fost la el la spital, l-au văzut, i-au dus cadouri. Eu sper ca în scurt timp să revină la sală la meciurile noastre şi la antrenamentele echipei lui, am înţeles că este junior al clubului nostru. Îi doresc multă sănătate lui şi tuturor copiilor care vin la sală le transmit să aibă grijă de ei”, a declarat Zigeranovic.

Meciul dintre U BT Cluj şi SCM U Craiova, din faza secundă a campionatului, este programat vineri, de la ora 18, la Sala Polivalentă.

Adauga comentariu