„Doreii” locali au executat noi lucrări la podul Porțelanului, semn că proiectul nu a fost abandonat

Podul Porțelanului, în loc să devină cap de afiș în campania electorală, a ajuns un monument al incompetenței administrației locale. Unde trebuiau să existe deja două poduri – vechiul Porțelanului modernizat, deschis numai circulației pietonale și un nou pod rutier, alăturat, a rămas doar vechiul pod, reabilitat de formă (și deschis pe o singură bandă circulației rutiere și, alăturat, pe o alta, delimitată cu stabilopozi, celei pietonale).

De ce nu s-a putut edifica noul pod? Fiindcă, în cadrul studiului geo, s-a forat pe un singur mal, în loc de două, iar pe malul pe care nu s-a forat a fost descoperită tardiv o „salină”. Din iarna anului trecut se promit și se caută soluții tehnice pentru construirea noului pod peste zăcământul de sare, însă fără niciun rezultat.

Din când în când, însă, ca să arate că lucrează,  Primăria mai trimite „doreii” locali pentru a mai drege câte ceva la vechiul pod – ba se montează rosturi prea lungi de dilatație, ba se mai astupă gropile din asfalt, formate din cauza proastei reabilitări a podului, ba se mai așază câte un stabilopod, se mai spoiește asfaltul cu vopsea ș.a.

Recent, semnele că doreii locali și-au făcut din nou de lucru în zona podului, au reapărut.

Noile lucrări sunt semnalizate (ne)corespunzător prin indicatoare rutiere care pot induce în eroare conducătorii auto. La intrare pe strada Alexandru Sahia au fost aruncate stâmb pe un stâlp metalic trei indicatoare: unul care semnalizează lucrări, altul care arată că e sens unic și un al treilea care înseamnă „drum fără ieșire”. Numai că strada respectivă are ieșire, singurul drum fără ieșire din zonă fiind cel al finalizării podului Porțelanului, care pare unul imposibil de realizat (cel puțin de către actuala administrație).

Chiar dacă la podul Porțelanului s-a executat doar un singur foraj pentru studiul geo, în loc de două, ceea ce a dus la descoperirea tardivă a zăcământului de sare care a blocat (de un an de zile!) lucrările, acum se suflă și în iaurt: toate indicatoarele montate în dreptul noilor lucrări de spoire inutilă a asfaltului cu vopsea sunt dublate.

Avem două indicatoare de stop:

Două indicatoare de trecere de pietoni:

Trecerea de pietoni, cu vopsea proaspăt pictată și dublu semnalizată, aproape la modul paranoic, face parte dintr-un proiect mai amplu, care include și desenarea, cu o linie curbă, a căii pietonale a podului, de unde se termină stabilopozii care delimitează carosabilul de „trotuar”:

Amplele lucrări de semnalizare rutieră au fost realizate, așa cum era și normal pentru acest pod, doar pe o singură parte, pe cea dinspre strada Nădășel. Pe partea opusă au fost amenajate, probabil numai pentru perioada verii, mai multe piscine, un parc balnear miniatural:

Atâta s-a putut! La cât se „bibilește” vechiul-nou pod, s-ar putea ca improvizația să devină permanentă. Că așa-i în administrația publică!

Adauga comentariu