Editorial

Domnule Iohannis, după sărbători, vom mai avea înmormântări?

Anul acesta, de Paște, „iepurașii” liberali ne-au adus stare de urgență, carantină și amenințarea că, dacă nu stăm închiși în case, „după sărbători, vom avea înmormântări!”

Înainte de Crăciun, aceiași iepuroi liberali, puși pe înmulțit voturi, ne-au chemat la alegeri. Alegeri pe care le-au pierdut rușinos din cauza proastei gestionări a pandemiei, așa că acum iepurii lui Iohannis sunt puși pe împerecheat cu alți iepuroi „de dreapta”, pentru a rămâne la putere, pentru a nu-și pierde sinecurile, afacerile cu statul și funcțiile.

În consecință, la nivel de discurs public, după sărbătorile de iarnă, nu vom mai avea înmormântări, ci un nou guvern, o nouă majoritate parlamentară, o nouă masă de manevră politică pentru președintele Werner.

În primăvară, când liberalii erau pe cai mari, solid instalați pe funcții, carantinau România ca pe ograda proprie și cetățenii liberi ca pe deținuți. Acum, că au nevoie de liniște în țară pentru a-și putea face învârtelile politice, măsurile pentru combaterea pandemiei sunt trecute pe planul doi. Ne lasă liberi, cât să fie și ei liberi să-și facă jocurile. După ce se vor reașeza pe funcții, vor reveni și la încrâncenările pandemice și ne vor închide de vom mai ieși, cel mai probabil, numai la primăvară! Iar din criză cu un an-doi mai târziu decât țările cu politicieni responsabili, care iau măsuri la timp, nu la tâmp!

Germania intră în carantină strictă din 16 decembrie, până pe 10 ianuarie. Italia și Olanda iau în calcul o carantină strictă la nivel național cel puțin pe perioada sărbătorilor de iarnă. Și nu putem spune că Germania, Italia sau Olanda sunt țări care nu țin la economia lor națională.

Țările civilizate își carantinează poporul când este mai mare nevoie, atunci când măsurile de carantină au cel mai mic impact economic. De Crăciun și de Revelion, oamenii circulă și socializează cel mai mult, iar cu ei circulă și virusul. În perioada celor două sărbători se muncește cel mai puțin, activitatea economică este redusă în multe sectoare, așa că închiderea firmelor, a activităților, nu este la fel de nocivă, cum ar fi în lunile ianuarie – februarie – martie, când economia ar trebui să repornească cu motoarele turate la maximum. Exact când în România se va opri!

Când țările civilizate vor ieși din carantina de sărbători și vor reîncepe munca, cu un număr de infectări ținut sub control, ori redus de măsurile de carantină, România va începe carantina și va opri munca, cu infectări până la cer, după ce românii vor petrece sărbătorile, în mod tradițional, bot în bot, reuniți cu familiile și prietenii.

După sărbători, funcțiile politice vor fi împărțite, scaunele liberalilor și ale acoliților lor vor fi asigurate, așa că politrucii vor reîmpărți limitări de drepturi și libertăți. Este imposibil, dacă nu vom avea carantină strictă, la nivel național, în România, de dinainte de Crăciun, până după Revelion, ca în ianuarie situația epidemiologică să mai fie sub control. Și, atunci, cu noile statistici drept argument, vom gusta din nou carantina. Pe bună dreptate! Și vom avea și înmormântări, chiar dacă nu mai suntem acum amenințați cu ele de către președintele care are momentan alte interese.

Din păcate, nici măcar în pandemie, într-o situație globală de viață și de moarte, România nu este în rând cu lumea, rămânând o țară de lumea a treia, de golănii politice, de interese mărunte, de politruci mărunți.

Când alții instituie carantină, noi petrecem. Iar când țările civilizate  vor reîncepe munca, noi  vom sta închiși și ne vom plânge morții.

Bineînțeles, toate aceste predicții sunt pure speculații (logice). În final, vom trăi și vom vedea. Sau nu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *