Eveniment

Doi jurnaliști, două cărți, două radiografii

Zilele acestea, la Cluj, două volume, aparent fără legătură între ele, mi-au atras atenţia. În primul rând pentru că sunt două cărţi scrise de jurnalişti. Apoi pentru că acestea redau realitatea contemporană, chiar dacă tratează aspecte diferite – își începe dubla recenzie de carte jurnalistul Mihai Armanca, în ziarul Buletin de Mănăștur.

Liviu Alexa aduce în faţa cititorilor un volum pe care îl prezintă în stilul caracteristic: şocant, bombastic, penetrant – „D-zeu mi-a dat like pe facebook”.

Patrice Podină face apel la bucuria pe care o mai poate oferi sportul în zilele noastre, prezentând istoria unui club sportiv local, un episod semnificativ pentru rugby-ului clujean și românesc, în „Esenţă tare (de cartier). Mănăştur”

Asemănători prin firea sangvină, Liviu Alexa și Patrice Podină realizează, fiecare în stil personal o adevărată radiografie a zilelor noastre, a modului nostru de a ne deplasa prin timp.

Două voci recunoscute în mediul publicistic transilvan. Doi jurnaliști care nu se feresc de cuvinte, de adevăr, deseori deranjanți prin felul lor de a spune lucrurilor pe nume, aceștia reușesc să ne surprindă de această dată prin forța cu care recompun istoria recentă în paginile cărților pe care le semnează, asumându-şi parcă rolul scribului din antichitate, ce imortaliza pentru viitor, pentru istorici, faptele şi vieţiile contemporanilor, adăugând viziunea proprie evenimentelor la care ia parte în mod activ.

Dacă e să vorbim despre radiografia realizată de Liviu Alexa în volumul „D-zeu mi-a dat like pe facebook”, nu putem să trecem peste prezentarea grafică a coperţii – şocantă, discutabilă – care ar putea să abată cititorul de la conţinutul cărţii. Aducând în prim-plan atacul reţelelor sociale, foste reţele de socializare – n.r.,  coperta face o introducere la conţinutul din paginile bine scrise, detaliat explicate atât pentru un novice în lumea digitală (care ne cucereşte vieţile), cât şi pentru cei mai familiarizaţi cu internetul, cu mass-media. Avem sintetizate şi explicate mare parte din evenimentele şi afacerile ce au nevoie de perdele de fum, de PR-ul ce însoţeşte viaţa publică a oamenilor de afaceri, a politicienilor, a celor ce într-un fel sau altul au o influenţă asupra vieţii de zi cu zi. Abordând fapte şi date atât din spaţiul românesc, dar mai ales din cadrul larg internaţional, Liviu Alexa ne poartă printr-o lume globalizată, realizând, în opinia lui Victor Lungu, un „ghid al meseriei printre noile tehnologii de comunicare, noile modalităţi de comunicare, noii cititori (…). Un fel de darwinism mass-media în noua eră social media”.

Mereu un inovator în relaţia presă – cititor, Liviu Alexa alege să dezvăluie „lumea de astăzi a presei”, într-o „radiografie a felului în care am ajuns să fim transformaţi de tehnologia care a trimis la cimitir suflete şi poate chiar şi bunul-simţ”, după cum afirmă şi jurnalistul Răzvan Dumitrescu pe coperta acestui volum.

„E 2021 și presa din întreaga lume cară în spate o presiune enormă. Presiunea unui viitor incert privit dintr‑un prezent care ne‑a doborât prin schimbările tehnologice șocante și, prin COVID‑19, orice speranță de mai bine. (…) în presa săracă din țările africane, sud‑americane, est‑europene, niciodată nu a fost bine, mereu am trăit de pe o zi pe alta, amenințați de faliment, de politicieni, împiedicați să evoluăm mai repede din lipsa investițiilor. Presa mondială e paralizată de‑a binelea de asaltul social media, o nouă zeitate care are tot mai mulți fani, e mai strălucitoare, mai captivantă, de care miliarde de oameni sunt tot mai dependenți și care și‑a propus, încetul cu încetul, să scoată de pe scena mare a lumii icoana spartă a Presei.

Nu e o carte de eseuri, nici cu note de subsol prea multe, nu am dorit o abordare academică, fiindcă nu vreau să dau lecții și nici să par că am vreo soluție izbăvitoare pentru starea proastă în care ne aflăm cu toții.

Însă veți avea o lectură interesantă, fiindcă sunt o minte interesantă ce funcționează cu benzina curiozității peste viteza legală a conformismului”, ne asigură Liviu Alexa.

De remarcat, tot ca o inovaţie şi alegerea autorului de a-şi publica cartea în sistem self-publishing, asumându-şi astfel în totalitate atât costurile de editare şi producţie, cât şi distribuirea direct către cititori a volumului.

În schimb, Patrice Podină face un exerciţiu de memorialistică, dezvăluind povestea unui club de rugby din cartierul clujean Mănăştur, o istorie plină de pasiune. Surprinzător, coperta volumului aduce în faţa cititorului întreg conţinutul cărţii: străzile cartierului, oamenii şi vieţiile lor sunt cuprinse ca într-un glob de cristal în balonul oval prins strâns de degetele jurnalistului-sportiv.

Alături de explicaţii tehnice legate de acest sport, istoria clubului şi poveştilor celor ce i-au dat viaţă sunt trecute ca un mesaj pentru viitor în „Esenţă tare (de cartier). Mănăştur”. Volumul acesta este dovada puterii pe care ţi-o dă prietenia.

„Este o poveste despre mult mai mult decât un club sportiv. Este un crâmpei de istorie locală, împletit cu portretele unor inimi care bat pentru rugby, pentru care simpla bucurie de a juca este suficientă pentru a depăși orice obstacol, din teren și din afara lui. Veți răsfoi nu pagini, ci vieți. Unele de jucători, altele de antrenori, unele de oameni care nu se văd în față, dar fără de care lucrurile nu ar putea să meargă”, scrie în prefaţa cărţii președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache.

Două cărţi, două moduri de viaţă, două voci puternice, două avertismente asupra ceea ce avem de pierdut.

Cărţile pot fi comandate direct la autori sau accesând linkurile de mai jos:

Dumnezeu mi-a dat like pe facebook

Esență tare (de cartier). Mănăștur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *