Dobrila si-a implicat tatal in escrocheria Fany

O masina “vanduta” pe o suma simbolica unui batran, in Ramnicu Valcea, a fost planul prin care sotii Stefan si Olezia Cadar au incercat sa camufleze mituirea directoarei de licente ARR pentru a-i ajuta sa castige licitatia pentru traseele intrajudetene din Cluj. Batranul era tatal Danielei Dobrila si toate taxele pentru masina au fost achitate de patronii Fany. 

Pentru sprijinirea actiunilor din noiembrie si decembrie 2013, Daniela Dobrila a primit de la sotii Cadar acteva cadouri: Un autoturism Volkswagen Polo, un televizor LCD Samsung, boxe Sony, MP3 Player, suma de 10.000 lei si mai multe “obiecte de imbracaminte”. 

Felul in care autoturismul Volkswagen a ajuns in posesia fostei directoare a Autoritatii Rutiera Romana (ARR) i-a determinat pe oamenii legii sa ia in considerare infractiunile fals si spalare  de bani. 

“Probatiunea cauzei, si face referire aici la faptele de fals si de spalare de bani, releva intelegerile ilicite survenite intre inculpatii prezenti in ce priveste ascunderea modalitatii in care autoturismul Volkswagen a iesit din patrimoniul S. C. F. (S. C. Fany, n. r.) si a ajuns la inculpata  D. (Daniela Dobrila), el constituindu-se, de fapt, obiect al infractiunilor corelative de dare si luare mita ce sunt retinute in cauza, insa, pentru a ascunde acest fapt inculpatii au convenit intocmirea, in fals, a unei facturi de vanzare a acestei masini, respectiv a unei chitante emise la nivelul S.C. F. de catre o angajata inocenta ce nu a cunoscut caracterul ilicit al conventiilor dintre parti”, se arata in motivarea instantei la arestul patronului de la Fany. 

Modul in care masina a ajuns in posesia directoarei de la ARR ar putea inspira un scenariu de film de actiune. Pentru a nu se face vreo legatura intre Dobrila si Fany, a fost facturata de pe Fany Prestari Servicii  pe numele “suspectului R. V.”, tatal Danielei Dobrila, emitand o factura fiscala de 3.000 de lei si o chitanta, acte care atesta in fals vanzarea. Cei doi soti si directoarea de Licente de la ARR au incercat astfel sa ascunda faptul ca autoturismul a fost oferit si primit ca mita. Potrivit motivarii, actele au fost intocmite de catre o angajata de la Fany “fara ca aceasta sa cunoasca caracterul fals al documentelor sau reala conventie, ilicita, survenita intre parti”.

Tranzactia  a fost parafata in 14 noiembrie 2013, la Ramnicu Valcea. Chiar si taxele de inmatriculare au fost achitate de sotii Cadar. Acestia i-au trimis tatalui Danielei Dobrila suma  de 2200  lei pentru  acoperirea   tuturor taxelor. Acestea au fost estimate la  1.867 lei, restul  fiind  pastrat  de tatal inculpatei. Autoturismul a  fost  inmatriculat la data de 9 noiembrie pe numele acestuia. In schimbul masinii si a celorlalte bunuri primite de la patronii Fany, Daniela Dobrila i-a ajutat pe acestia sa castige licitatia pentru traseele intrajudetene in Cluj. Potrivit datelor furnizate de autoritati, aceasta a admis ca a luat mita, in timp ce Stefan Cadar nu a recunoscut nici una din acuzatiile care i se aduc.

In cazul acesteia, judecatorii au luat decizia de arest la domiciliu pentru urmatoarele 30 de zile. Si in cazul Oleziei Cadar s-a luat aceeasi decizie. In ceea ce-l priveste pe Stefan Cadar, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. 

Adauga comentariu