DISPĂRUTĂ de două zile. Ați văzut-o?

O tânără de 18 ani din comuna Baciu, județul Cluj, a dispărut de acasă în seara de sâmbătă, 5 iunie. Până în acest moment, tânăra nu a fost găsită. Cei care o văd sunt rugați să sune la 112.

„Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că în cursul nopții de 5/6 iunie, în intervalul orar 22.00-09.00, numita Vereș Ioana-Alexandra, în vârstă de 18 ani, a părăsit voluntar domiciliul din comuna Baciu, sat Baciu, fără să anunțe membrii familiei, iar până în prezent nu s-a mai întors.

În momentul plecării aceasta era îmbrăcată cu pantaloni tip jeans de culoare albastră sau neagră, geacă de piele de culoare neagră. Purta, totodată, cercei din argint cu piatră albă, lănțișor din argint cu un medalion sub formă de inimă și posibil o brățară din argint cu pandantive la mână”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

Semnalmente: înălțime 1,62 metri, 72 kg, păr de culoare șaten deschis, lung și drept, ochi de culoare verde-căprui, nas cârn - ușor deviat în partea stângă, poartă aparat dentar.

De asemenea, sub ochiul drept, pe obrazul lateral prezintă o cicatrice de aproximativ 2 cm.

„Persoanele care pot furniza informații despre tânăra plecată voluntar, sunt rugate sa se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau sa apeleze gratuit numărul unic de urgență 112”, au mai transmis cei din cadrul IPJ Cluj.

Adauga comentariu