S-a mai săvârșit încă o ediție din marea găselniță de marketing care aduce laolaltă și de-a valma vedete care au scris istorie în muzica disco a anilor ‘80. Un eveniment ignorat cvasi unanim de presa clujeană și asta, aș spune eu, exclusiv din vina organizatorilor. Rar mi-a fost dat sa văd în 2018 evenimente fără parteneri media.
Pentru că și în acest an evenimentul s-a ținut cu casa închisă, toate biletele fiind vândute până în ziua spectacolului, se pare că nimeni nu a considerat că e necesar sa cheltuiască un cent pentru promovare. Concepție de marketing infantilă, dar despre asta vom face vorbire altă dată.
Așadar sa revenim la oile noastre. Pentru neinițiați, ce este în fapt acest show? Vedete ajunse la vârsta senectuții urcă pe scenă pentru a “reproduce” piese din vremea când cu toții eram tineri. Adică și noi si ei. Prin urmare publicul țintă este format din oameni între 44-55 de ani care vin să-și întâlnească pentru prima oara idolii din tinerețe. Să nu scăpăm din vedere faptul ca în România această generație este cea mai numeroasă, generic fiind numită, cea a decrețeilor. Trăindu-și adolescența și tinerețea în vremea cea mai sumbră a dictaturii comuniste, e cumva o șansă ca pentru câteva ore s-o retrăiască așa cum trebuie. Cel puțin sub aspect “disco”. Dacă sunteți însă tentați să credeți că e un spectacol doar pentru purii, o să fiți uimiți de procentul de public tânăr prezent, fapt ce demonstrază că muzica disco o supraviețuit în timp, contrar tuturor previziunilor vremii.
Am stabilit la ce se asteaptă să vadă plătitorul de bilet. Să vedem ce oferă organizatorii: în primul rând mult playback. Și aici însă părerile sunt împărțite, pentru că publicul e îngăduitor. Cei care vin la concert pe bună dreptate nu se asteaptă să vadă pe scenă vedetele de pe afișele anilor ‘80. Mulți sunt de părere că decât o voce pierdută, mai bine un playback cinstit. Dar țin să precizez că dacă anul trecut am avut playback la greu, anul asta a fost unul din patru. Așadar progresăm. Și pentru a reveni la ce a fost anul acesta, marele fail după părerea mea l-a reprezentat Samantha Fox, fără îndoială dezamagirea serii. Dincolo de playback, apariția ei a frizat penibilul. Părerea unanimă a fost ca nu se face să te dezbraci pe scenă când ai o varstă și nu esti Madonna care face 6 ore de sport pe zi și bea apă de la mama purificării.. Poți să stai îmbrăcată, nicio problemă, lumea va aprecia gestul.
Punctul forte a venit de la Boney M, care a dus sala în delir, fapt ce ne confirm teoria că dacă te-ai născut cu muzica în sânge și nu ai fost doar un afiș, n-ai glumit nicio clipă cu cariera ta, vârsta e doar un număr. De data aceasta, unul frumos. Pe de alta parte Bad Boys Blue și Richi e Poveri au avut prestații decente, în limita așteptărilor.
Pentru primăvară organizatorul ne promite BZN. Am văzut că mulți încep să viseze deja la “Blue Eyes”, “Dance, dance”… Show must go on atâta timp cât lumea vrea disco. Și e dispusă să plătească pentru asta.
(Va urma)