Directorul Parcului Național Apuseni, despre deșeurile de pe lacul Beliș: Apa murdară se întoarce în oala, paharele și pe mâinile clujenilor

Toată țara a fost șocată de cantitatea de deșeuri care a fost adunată zilele trecute de pe lacul Beliș-Fântânele. Alin Moș, directorul Parcului Național Apuseni, a explicat că este cea mai amplă acțiune de curățare realizată pe lacul Beliș.

„Mă bucur că această acțiune a surescitat atâta interes pentru că scopul exact acesta a fost, de a atrage atenția opiniei publice. Lacul Beliș este parte din zona acoperită de Parcul natural Apuseni, cu un deosebit interes turistic. În trecut am avut numeroase activități de igienizare, din păcate vedeam că rămân deșeuri la care nu puteam ajunge. Am căutat soluții și am găsit soluția unor persoane care să vină în caiac, să intre în acele zone și să recolteze de pe suprafața apei acele deșeuri. E o activitatea foarte grea. E un miros greu de închipuit. Bucuria noastră foarte mare a fost că atunci când a început recrutarea voluntarilor, s-au înscris tot mai multe persoane, iar acești voluntari în două zile au recoltat în condiții extrem de dificile 3500 de saci de deșeuri, aproximativ 5 tone. Vom găsi metode prin care să finalizăm această acțiune, pentru a aduna toate deșeurile”, a declarat Alin Moș la Servus Cluj.

Alin Moș are un mesaj pentru locuitorii din Cluj-Napoca care merg la Beliș ca și turiști sau care dețin case de vacanță: să nu uite atunci când aruncă deșeuri în lac că aceeași apă ajunge în apartamentele lor din Cluj-Napoca. 

„Degradarea plasticului se accentează pe suprafața apei, la căldură și afectează speciile de pești și unele ajung și în corpurile noastre, ale oamenilor. Lacul Beliș este o sursă de apă potabilă pentru localități cu un număr foarte mare de oameni. Someșul alimentează cu apă orașul Cluj-Napoca. Când mă gândesc la toate persoanele din Cluj-Napoca ce vin în excursie sau au casă de vacanță, nu știu cât de mult au conștientizat faptul că murdărind acea apă ea se întoarce în oala, paharele, pe mâinile lor când se întorc în Cluj.  Sursa deșeurilor suntem noi, oamenii, fie ca sunt cei din comunitățile locale, fie că sunt turiști. Problema este din ce în ce mai acută, o să ajungă deșeurile să ne inunde toate spațiile noastre vitale. Toate aceste acțiuni sunt un semnal de alarmă pentru toată lumea. De-a lungul timpului am fost nevoiți să igienizăm zone în care e greu de imaginat că acolo ai putea găsi deșeuri. Oamenii încercau să găsească locuri din ce în ce mai ascunse în care să le abandoneze. Am dat și amenzi numeroase, una dintre cele mai consistente a fost de 250.000 de lei. Acestea nu sunt un scop, dar am fost nevoiți să luăm măsuri pentru a opri această hemoragie a deșeurilor”, a mai declarat Alin Moș.

Adauga comentariu