In vizor

Directorul ANPC despre litoralul românesc: ”Servicii care lasă de dorit, costuri nejustificate, personal nepregătit”

Litoralul românesc a fost şi în acest an pentru unii operatori economici o justificare continuă a costurilor şi a serviciilor slabe, dar o binecuvântare pentru a mări preţurile, a declarat directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, într-un interviu acordat AGERPRES.

Acesta susţine că de ani de zile comisarii ANPC amendează comercianţii care vând aceleaşi „porcării” în staţiunile de la Marea Neagră, multe dintre ele fiind produse alertate de state membre prin sistemul rapid de alertă – RAPEX, însă tot de ani de zile apar alţi comercianţi cu aceleaşi produse.

”Vin cu foarte multe porcării, pur şi simplu, mai ales cu jucării. De ani de zile îi amendăm, dar tot de ani de zile apar alţii şi alţii. Există mirajul acesta de a cumpăra anumite produse, care sunt cel puţin dubioase unele dintre ele, şi de a le comercializa pe litoral pe foarte mulţi bani, pentru că există genul de consumatori care le cumpără, copii care şi le doresc în vacanţă, fiind ceea ce noi numim „consumatori captivi”. S-au luat nişte măsuri împotriva lor, dar nu foarte ferme şi vând în continuare pe faleza de la Mamaia de ani de zile aceleaşi porcării. Noi îi amendăm în continuare, am trimis către Poliţie înştiinţări, s-au făcut dosare penale pentru copie de marcă pentru că vând jucării şi haine contrafăcute, fake-uri”, a declarat Paul Anghel

În ceea ce privelte serviciile oferite de litoralul românesc, directorul ANPC a făcut o radiografie deloc măgulitoare. El a menționat că în continuare se practică prețuri exagerat de mari pentru servicii proaste.

Practic, sunt aceleaşi servicii care lasă de dorit, în unele cazuri, deşi am avut tendinţa să cred că, după 10 ani în care românii au văzut aproape tot globul, vor fi mult mai exigenţi cu ce li se oferă, masa critică nu pare a fi atinsă. Din păcate, aş mai sintetiza: aceeaşi atitudine pro japcă, costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat şi irascibil, atitudine sfidătoare, patroni care nu înţeleg relaţia serviciu/cost/respect, prost gust generalizat, plastic peste tot. Ce să vă spun despre atmosferă? Circ, bâlci, muzică de proastă calitate, ţipete, hăhăială, trotuare neterminate, străzi găurite, capace de canal pe post de jaloane, fructe expirate la preţ de trufandale, 80% din personal nu respectă nimic din ce ar trebui să reprezinte „bariera” anti-Covid. Ce să vă spun despre meniul general? Multă shaorma, bere la pet combinată cu porumb fiert şi hamsii expirate, meniu de la supermarket pe post de masă în oraş. Dacă vorbim de cum arată plajele, toate sunt pline de cioburi, capace de sticlă sau multe scoici. Dacă intri în mare, până la genunchi sunt alge. Poţi să îţi pierzi foarte uşor copilul în alge, mai ales dacă e copil mic. Nicăieri în lume nu am văzut atâtea alge ca la noi. Oare chiar nu pot fi strânse de pe plaje şi din apă aceste alge?”, explică Paul Anghel.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *