In vizor

Directorul Aeroportului din Cluj: „Solicităm relaxarea restricțiilor de călătorie pentru persoanele vaccinate”

Directorul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj David Ciceo a declarat că asociațiile de aviație sprijină implementarea la nivel european a eliminării restricțiilor de călătorie (testele negative și carantina) pentru persoanele care s-au vaccinat. În România deja această măsură a fost adoptată, iar cei care au primit deja a doua doză de vaccin nu mai au nevoie de test și nici nu vor sta în carantină.

„Pasagerii care ajung în România și au două vaccinuri nu mai au nevoie de test și nu mai trebuie să stea în carantină. Pe plan național și european noi solicităm implementarea la nivelul UE a acestor măsuri. Țările turistice doresc să aibă turiști își doresc impunerea acestor măsuri, Grecia sau Tenerife. Nu se cunoaște exact dacă cineva care are 2 vaccinuri mai poate transmite sau nu. Transportul aerian este foarte sigur, la 1 miliard de pasageri doar 44 au fost infectați. Se respectă măsurile în aeroport și în avion.  Asociațiile de aviație sprijină relaxare condițiilor de călătorie în condițiile de vaccinare. Credem că în 2-3 luni se poate ajunge la o masă critică. Marea Britanie conduce detașat în ceea ce privește numărul de doze și pregătesc măsuri de relaxare”, a declarat David Ciceo la Ziua Live.

Aeroportul Internațional din Cluj a pierdut în 2020 2 milioane de pasageri față de 2019, iar Ciceo estimează că abia în 2024 se va ajunge din nou la un număr de 3 milioane de pasageri.

„Criza ne-a afectat foarte mult, Aeroportul a pierdut 2 milioane de pasageri față de anul trecut. Dacă în 2019 am avut 2,9 milioane de pasageri în 2020 am terminat cu 912.000 de pasageri. Anul acesta va fi la fel foarte greu. Nu a început foarte bine. Avem pe luna ianuarie o scădere de 80% față de ianuarie 2020. Având în vedere acest fapt luăm în continuare măsuri de economisire. Pentru 2020 s-ar putea să nu avem pierdere, dar am tăiat foarte multe costuri și am obținut un ajutor de stat în valoare de 8 milioane de lei. În acest moment avem 230 din 300 de angajați în program redus. Am reprioritizat investițiile. Ne așteptam la peste 3 milioane de pasageri, din păcate nu putem estima mai mult de 900 de pasageri, Vom ajunge la 3 milioane în anul 2024. Pe lângă suspendarea anumitor zboruri mai este o problemă legat de gradul scăzut de încărcare. Nu s-a impus distanțare în avion, dar gradul de încărcare a fost scăzut”, a explicat Ciceo.

Directorul David Ciceo a menționat că foarte mute dintre destinații vor fi reluate începând cu sfârșitul lunii martie și că în acest moment au loc discuții cu autoritățile locale pentru acordarea unui sprijin companiilor aeriene.

„În ceea ce privește traficul acum avem 16 destinații și se va relua treptat. Noi lucrăm cu companiile aeriene la reluarea traficului. Deja în luna februarie se vor mai adăuga 2 destinații și în luna martie se vor reîntregi multe destinații. În martie de reiau 21 de destinații: Munchen, Frankfurt sau Varșovia solicitate care au fost suspendate: Bologna, Viena, Zaragoza, Bali, Alicante, Venetia, Liverpool. Avem întâlniri dese cu toate companiile aeriene și discuții cu CJ Cluj și Primăria. Vrem să pregătim un program de sprijin al companiilor aeriene. Sunt aeroporturi care au aprobat acest sprjin: Sibiu, Oradea, Tîrgu Mures. Ne gândim la acordarea unor facilități de 1-2 euro/pasager. Odată cu relansarea zborurilor aplicăm un marketing să îi anunțăm de noile destinații. Ne așteptăm la schimbări dese în acest an. Avem o strategie de îmbunătățire a comunicării cu pasagerii,. Facilităm această comunicare și ne interesează ca toți pasagerii să fie informați”, a mai menționat Ciceo.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *