Directoarea ARR a recunoscut mita luata de la patronii Fany, in fata judecatorilor Tribunalului Cluj

Avocatul directoarei de la ARR, Tiberiu Ban a declarat pentru Ziar de Cluj ca aceasta a recunoscut toate acuzatiile care i se aduc de catre procurorii anticoruptie, in dosarul Fany. Daniela Dobrila i-a ajutat pe patronii firmei Fany, sotii Olezia si Stefan Cadar, sa castige licitatia pentru traseele intrajudetene in Cluj, in schimbul primirii mai multor foloase, printre care o masina VW Polo, 10.000 de lei si opt rochii.

Daniela Dobrila, directoarea de Licente din cadrul Autoritatii Rutiere Romane, si-a schimbat pozitia si declaratiile la sedinta de vineri, cand judecatorii Tribunalului Cluj au judecat propunerea de arestare preventiva in cazul celor trei inculpati.

“Doamna Daniela Dobrila a recunosut, initial, ca i-a ajutat pe sotii Cadar de la Fany, mai putin ca a pretins si a luat unele foloase materiale. La sedinta de vineri, si-a reconsiderat pozitia si a recunoscut tot”, a declarat Tiberiu Ban, avocatul angajatei de la ARR.

Procurorii anticoruptie arata ca, pentru sprijinul promis in castigarea licitatiei, inculpata Dobrila Daniela ar fi acceptat si ar fi primit de la cei doi oameni de afaceri, nemijlocit sau prin intermediari, bunuri si bani cu titlu de mita: un autoturism, un televizor, boxe, suma de 10.000 lei, un mp3 player si mai multe obiecte de imbracaminte (valoarea totala fiind de cca 12.000 euro). De asemenea, in acelasi scop de favorizare a firmei inculpatilor, a rezultat ca inculpata Dobrila Daniela ar fi pretins de la sotii Cadar Eronim Stefan si Cadar Olezia remiterea a doua calculatoare laptopuri marca Apple, in valoare de cca. 3500 euro.

Stefan Cadar nu a recunoscut

In cazul acesteia, judecatorii au luat decizia de arest la domiciliu pentru urmatoarele 30 de zile. Si in cazul Oleziei Cadar s-a luat aceeasi decizie. In ceea ce-l priveste pe Stefan Cadar, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Stefan Cadar nu a recunosut nici una din acuzatiile care i se aduc, la procesul de vineri.

Daniela Dobrila si Olezia Cadar vor fi aduse, din nou, in fata instantei

Directoarea ARR, Daniela Dobrila, si inculpata Olezia Cadar vor fi aduse in aceasta saptamana in fata instantei clujene. Curtea de Apel Cluj urmeaza sa judece in termen de cinci zile contestatia inaintata de procurorii anticoruptie fata de masura Tribunalului Cluj, de arest la domiciliu.

Cat priveste obligatiile in perioada arestului la domiciliu, acestea sunt: de a nu parasi imobilul unde locuieste, fara permisiunea organului judiciar; detinutul-casnic are obligatia de a se prezenta in fata organelor de urmarire penala sau a judecatorilor ori de cate ori este chemat; el nu are voie sa comunice cu persoana vatamata sau membrii de familie ai acesteia,cu alti participanti la comiterea infractiunii, cu martorii ori expertii, precum si cu orice alte persoane care nu locuiesc in mod obisnuit impreună cu el sau care nu se afla in ingrijirea sa.

Totodata, judecatorul poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere, insa deocamdata nu a fost publicat regulamentul de utilizare a aparaturii de supraveghere prin GPS, in Monitorul Oficial al Romaniei.

 

 

 

 

 

 

Comentarii

eu

24.03.2014 07:55

cine stie cum il cheama te tipul care il tine pe cadar?

grigore

01.04.2014 05:57

Dreptatea a fost si va fi servita!

Adauga comentariu