De cartier

Din bube, mucegaiuri și noroi, iscat-am Clujul fain și locuri de joacă noi!

Pe Aleea Azuga nr. 3, într-o zonă rezidențială scumpă din cartierul Gheorgheni, Primăria le-a amenajat riveranilor un loc de joacă, probabil pentru a le îmbunătăți „calitatea vieții” (una dintre expresiile preferate de primarul Emil Boc).

Acesta este:

După ce ați văzut cum arată per ansamblu locul de joacă inedit, minunea urbanistică de la Cluj, merită să îl analizăm și pe părțile constituente.

Începem cu panoul informativ, modernizat de municipalitate cu ramă Gealan, un profil PVC de calitate, cum numai în cel mai fain oraș din țară se putea monta:

Unicul echipament de joacă este plasat pe centru, fiind încadrat de o uliță înnoroiată de țară, de un boschet cu spini (la coborârea de pe tobogan), de panoul de mai sus și de o bancă de pe care seniorii își pot privi copiii, pentru ca aceștia să nu ajungă sub roțile mașinilor din parcarea de după boscheți:

Tema ruinelor aparține de romantism, așa că era imposibil să nu îi inspire și pe artiștii locali care și-au exprimat sentimentele pe echipamentul de joacă:

„SERUS TE PUP”, a scris un artist clujean get-beget. „SERUS VĂ PUP PE PORTOFEL”, le-ar fi scris un artist de la Răchițele clujenilor care, din taxele și impozitele plătite, primesc o asemenea infrastructură urbană. Sau: „Din bube, mucegaiuri și noroi,/ iscat-am Clujul fain și locuri de joacă noi”, cum ar fi spus Arghezi.

Locuri de joacă noi, cu o asemenea cale europeană de acces:

Printre gunoaie, printre mașini, în noroaie și în spini crește în cartiere viitoarea generație de clujeni. E fain la Cluj!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *