In vizor

Diferența dintre pensia mică și cea mai mare din sectorul de stat, este tot mai mare. Ce zic pensionarii

Legea pensiilor este un subiect fierbinte pe care l-au ținut cald aproape toți guvernanții după evenimentele din decembrie 1989. Pensionarii se împart în două categorii: cei care abia reușesc să își plătească facturile și cei plătiți de stat cu sute de milioane pentru a putea duce o „bătrânețe decentă”. Trebuie să remarcăm ca un fapt pozitiv creșterile de pensii care s-au dat în ultimii 2 ani. Însă, pensiile cresc în aceeași măsură și pentru cei care se chinuie cu 400 de lei pe lună, cât și pentru cei care se lăfăie cu 15.000 lei. 

Președintele Asociației Județene a Pensionarilor Cluj, Ioan Constantinescu, susține ideea de a se majora pensiile într-un mod diferit.

„Susținem ideea de a majora pensiile într-un mod diferit nu o dată pentru toată lumea. Guvernanții ar trebui ca la 1 ianuarie să prevadă pensiile pentru cei cu pensii până la 2000 lei și cei celor cu pensii nesimțite să le majorăm în luna decembrie. Niciunul dintre cei care s-au aflat la conducere nu au reușit să găsească o soluție care să mulțumească marea masă a celor care se bucură de calitatea de pensionar. Au fost mai degrabă niște soluționări punctuale, dictate de anumite interese, mai mult sau mai puțin politice, care în loc să mulțumească masa de pensionari a stârnit mai multe nemulțumiri”, declară pentru Ziar de Cluj, Ioan Constantinescu. 

Diferența dintre pensia mică și cea mai mare, din sectorul de stat, este tot mai mare. 

„Ceea ce este greu de înțeles sunt motivările pe care ni le spun guvernanții: nu sunt bani. A două zi vedem că se mai dau niște pensii speciale, că se mai dau niște bani pentru elevi. Banii aceea sunt și banii ceilalți nu sunt. Eu știu că indiferent de unde și cum se colectează, banii ajung toți în bugetul de stat. Problema care se pune este cum să gospodărim mai bine acești bani”, mai declară președintele Asociației Județene a Pensionarilor Cluj,

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *