Dezastru în țară cu autorizațiile de prevenire a incendiilor. În județul Cluj, doar 14 școli nu dețin un astfel de aviz

Ministrul Educației Liviu Pop a făcut un anunț năucitor. Doar un sfert din unitățile de învățământ din România au autorizații și avize de prevenire și stingere a incendiilor. Din peste 31.000 de școli, doar în jur de 6.500 au toate actele puse la punct. Județul Cluj stă însă foarte bine la acest capitol, în comparație cu restul țării. 

Din cele 241 de unități școlare care există la nivelul județului Cluj, doar 14 au nevoie de autorizație PSI. 

„Au avut loc modificări constructive și în urma unor astfel de modificări trebuiau să solicite obținerea avizului”, a explicat Ciprian Cornea, reprezentant al Inspectoratului de Situații de Urgență Cluj. 

Între un aviz PSI și o autorizație de securitate la incendiu însă există o diferență, explică reprezentantul ISU. Avizul se emite pe baza unui proiect de construcție sau modificare. În cazul unităților de învățământ, modificările constructive trebuie să fie mai mari de 150 de metri pătrați pentru a fi nevoie de aviz. 
După ce sunt finalizate lucrările, atunci unitatea trebuie să obțină o autorizație de securitate la incendiu, după ce un reprezentant la ISU face o verificare amănunțită, pentru a vedea dacă construcția este în concordanță cu avizul primit inițial. Toate clădirile au nevoie de astfel de autorizații, cu câteva excepții.

„Toate clădirile care au fost construite înainte de 1989 și la care nu s-au adus modificări nu se supun obținerii de autorizații de securitate la incendiu”, a adăugat Ciprian Cornea. 

Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat că în cel mult doi ani, toate unitățile școlare din România vor avea autorizație de securitate la incendiu. 

„Ce nu s-a făcut 26 de ani în România, adică alocarea de sume de la bugetul de stat către primării în vederea reabilitării și construcției de școli, noi am făcut. Acum o lună de zile, am aprobat 2500 de proiecte pentru reabilitare și construcții noi de clădiri. Banii aceștia sunt în bugetele autorităților locale, veniți de la Ministerul Dezvoltării. Fiecare primar își organizează licitațiile pentru construcție și dezvoltare. Ministerul Educației este proprietar pe clădirile de la palaturi și cluburi. Avem obligația ca acele școli fără autorizație să le reabilităm sau să facem altele noi”, a declarat Liviu Pop în cadrul unei conferințe de presă. 

 

Adauga comentariu