Despre un război politic PSD-PNL (și alții), transformat într-unul religios prin intermediul Referendumului pentru Familie

Se pare că am ajuns la ceea ce zicea André Malraux: "Secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc”.

Citatul este destul de probabil apocrif. Adică reinterpretat. Cel puțin așa afirmă Malraux într-un dialog cu Max Torrès (publicat în Hôtes de passage, 1975, cap. 3): „Mi-au pus în gură: secolul XXI va fi religios. O profeţie ridicolă; cred în schimb că dacă umanitatea secolului viitor nu găseşte nicăieri un model exemplar de om, va fi rău.”

Ce poate fi considerat un model exemplar de om? Dincolo de cele Zece Porunci care, în 2000 de ani, au ajuns ditamai culegerile de legi și norme de aplicare la aceste legi, cu mii de pagini de text – ceea ce înseamnă că Omul, prin natura sa, știe să inventeze oricând o încălcare în plus a normelor de exemplaritate? Deci, care este modelul?

"Laborioasa construcție a secolului 19 care a dat coeziune și sens statelor naționale a fost introdusă în baia de acizi a demitizării și deconstrucției, pentru a se putea înălța pe terenul pustiit un alt edificiu, dictatura  mondială a proletariatului, ieri, sau satul planetar, azi. Satanizarea noțiunii de națiune, naționalitate, naționalism de către internaționalismul proletar sau de către political correctness, chiar dacă are scopuri diferite, se manifestă cu aceeași violență și are aceleași victime: tradiția, mândria moștenirii din bătrâni și solidaritatea cu cei din neamul tău, neamul însemnând în același timp popor, dar și familie", susținea Ana Blandiana, în martie 2016, cu ocazia discursului la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa de către Universitatea Babeș-Bolyai.

Pornind invers pe firul acestei declarații, descoperim, ca posibil model, rezistența la “satanizarea noțiunii de națiune, naționalitate” prin întoarcearea la tradiție, prin redobândirea mândrie de a avea o moștenire din bătrâni și redescoperirea solidarității cu cei din neamul tău. Redescoperirea neamului ca familie.

Observați că, în discursul Anei Blandiana, pe care numai de pesedism și/sau habotnicism religios nu o putem bănui, apar cuvinte ce definesc teme pe care se marșează, pro și contra, atât în politică, cât și în acest război civil al declarațiilor și atitudinilor publice în care s-a transformat Referendumul din 6 – 7 octombrie.

Ceea ce scapă tuturor, din cauza politizării discuțiilor, a neîncrederii în ceea ce se va dovedi a fi scopul final politic al rezultatului acestuia (va fi folosit, sau nu va fi folosit în scop politic, aceasta-i întrebarea), este competiția dintre Biserica Ortodoxă Română și Bisericile neoprotestante. Deși par că lucrează împreună, BOR și Bisericile neoprotestante se războiesc de moarte în culisele Referendumului. Să ne amintim faptul că aceste Biserici au impus pe agenda politică, prin intermediul PD-L (în 2012), singura lege care limitează avortul și că, prin comparație, BOR a avut o politică moderată ca instituție: a acceptat abrogarea Art. 200 (care privea incriminarea homosexualității) și nu a pus avortul pe agenda publică. Iar tema Referendumului nu a pornit de la BOR, ci cei care fac politicile acestei instituții au trebuit să se confrunte și să gestioneze un discurs radical religios pe linie neoprotestantă. Așa că, în această competiție declanșată de Coaliția pentru Familie și bine marchetată de către Bisericile neoptrotestante, BOR a răspuns marșând politic, îndreptându-se către aliatul său tradițional: Partidul Social Democrat. Se reface o alianță care vine mănușă celor din PSD care au nevoie de o nouă agendă bazată pe cuvinte puternice ca: național, suveranitate, tradiție, moștenire și nițel anti-europenism - pentru a mai trimite în culisele dezbaterilor publice discuțiile despre interesele proprii legate de Justiție.

Această alianță politico-religioasă este, deocamdată, tarată de două aspecte: neîncrederea în intențiile celor din PSD cu privire la gestionarea Puterii în interes personal și faptul că deciziționalii BOR au preferat să se îmbogățească în loc să răspundă, prin acțiuni sociale, frustrărilor provocate de tranziția economică, fricilor de schimbarea adusă de modernitate și la inechitatea și inegalitățile sociale tot mai evidente (fix ca și corespondenții lor politici de Alianță, care au abandonat politicile sociale “de stânga”).

Între timp, Bisericile neoprotestante au convertit comunitățile vulnerabile și marginalizate, intervenind social. Și aici este singurul loc în care Alianța dintre BOR și PSD va trebui să acționeze, dacă nu vor dori să piardă, căci propaganda nu ține loc de militantism, de prozelitism – iar pe reacție de răspuns la provocare, nu se face prozelitism, ci doar război civil (chiar dacă la nivel de Facebook și declarații publice).

Indiferent de rezultatul de la Referendum (pronosticul meu este că va trece și va fi validat - și nu fac discuție aici despre mijloacele și procedeele politice la care se apelează), contează foarte mult participarea, câți cetățeni își vor exprima dreptul la vot. O dată pentru că, procentual, dintre acești participanți BOR va trebui să se definească ca Biserică Națională "de atâtea procente". Altfel va fi, de fapt, doar 80% din câți participă la vot – ceea ce ar fi un dezastru statistic raportat la cifra națională a celor care se declară ortodocși. A doua oară, pentru că lipsa interesului față de vot din 2016 ne-a adus în situația în care suntem azi. Și, nu în ultimul rând, faptul că dacă ai convingeri și crezi că deții o majoritate, acest lucru trebuie exprimat prin vot, nu prin apelarea la șiretlicuri și chichițe legale – lucruri de care îi acuzi chiar pe cei împotriva cărora zici că lupți cu Dreptatea în mână. Mai bine „mori” demn, cu ștampila în mână, decât să te piși pe el de vot.

Oricum, victoria de la Referendum, din punctul meu de vedere, va folosi, în primul rând, prozelitismului religios neoprotestant, iar BOR va fi obligată să își acutizeze răspunsul. Având aliat politic, se va răspunde și politic. Și revenim la ce spuneam mai sus.

Altfel nu văd ieșirea din acest război politico-religios dintre BOR-PSD, pe de o parte și Neoprotestantism-PNL (și alți politicieni din alte partide) pe de altă parte (da, Bisericile neoprotestante, măcar în Ardeal, unde PD-L e “fruncea”, au ca aliat PNL), decât prin călcarea în picioare a vieții private și a societății deschise. Vom fi părtași la dispariția democrației liberale ca victimă colaterală a unui război politic transformat într-unul religios.

Închei cu un citat din discursul Anei Blandiana, pomenit la începutul acestei analize, poate vă va da de gândit:

“Suferinţa este un patrimoniu, un patrimoniu care, în toate epocile, a fost în stare să genereze cultură. Şi dacă, aşa cum spunea Lovinescu, „cultura este finalitatea tuturor societăţilor”, şansa noastră, a noastră şi a Europei, este să ne apărăm cultura, pentru ca să ne salvăm prin ea. Rezistenţa prin cultură, eficientă ieri în absenţa libertăţii, este încă mai necesară azi, în overdoza de libertate ,când nu mai este doar un mijloc de a salva poeţii, ci chiar scopul în sine al salvării civilizaţiei.”

Adauga comentariu