Expresia aceasta, „nu-s curios”, acoperă cam orice la tinerii din ziua de azi. Ea exprimă, la modul cît se poate de concis, echivalentul unei propoziții mai complicate, cum ar putea fi aceasta (ca să rămînem în aria jargonului, dar al celui ceva mai elaborat): “știi ce, la mine nu ține cu vrăjeli, eu nu pun botul, nu poți tu să mă îmbîrligi pe mine, am eu alte treburi…”
Înclin să le dau dreptate lor, tinerilor. Pentru că, la abundența și la explozia aceasta de informații, bune sau rele, dar în primul rînd rapide, ce i-ar putea face… curioși, ca să zic așa?
Hai să ne gîndim la viața noastră, a celor care am prins niște ani și înainte de Revoluție: ce-am fi făcut noi dacă am fi avut pe atunci internet, facebook, jocuri pe calculator, pariuri on-line, poker on-line, video-chat, filme porno “la purtător”, telefoane la liniile erotice, etnobotanice sau droguri la îndemînă? Da, știu, am fi “îmbucat” și din astea, pe de o parte, dar am fi citit și Frații Jderi și Nada Florilor și Neamul Șoimăreștilor, pe de altă parte…
Hai să fim serioși…
E foarte ușor să pui o anatemă pe o întreagă generație, să îi pui pe toți tinerii la index, catalogîndu-i drept neserioși, needucați, superficiali, inculți chiar, e foarte ușor să spui mereu că aceștia aleg calculatorul și telefoanele mobile în loc de lectură, sport sau mișcare în aer liber…
Nu aș fi atît de drastic, din simplul motiv că am avut ocazia să lucrez cu tinerii. Și pe la ziarele pe la care m-am preumblat dar și pe la Facultatea de Jurnalism.
În presă au apărut oameni tineri de o sută de ori mai curajoși decît noi, unii dintre ei avînd chiar și condeiul mai ascuțit decît al nostru, al celor… vechi. La facultate am văzut recent unele producții video, de exemplu, care și-ar fi putut găsi locul în orice televiziune din țară fără ca studenții care le-au produs să se facă de rușine…
La fel, în domenii pe care nu le stăpînesc (zic eu) la fel de bine dar pe care le observ, le analizez după puterile mele și despre care am putut să îmi fac o părere, tinerii ne pot da lecții, de multe ori.
Așa că hai să o lăsăm un pic mai ușor cu pusul etichetelor și mai degrabă să căutăm noi, ăștia care ne credem deștepți, modalitățile prin care i-am putea face… curioși pe cei tineri.
Acest ” nu-s curios”, de care rîdem în barbă pentru că sună ca naiba s-ar putea ca de fapt să reprezinte modul nostru de gîndire, al celor… ”înțelepți”.
Pentru că dacă nu ar fi așa, și am vrea să le demonstrăm și lor, dar mai ales nouă, că trăim și încă mai sîntem interesanți, am face mult mai multe pentru ei. Am încerca să îi înțelegem și, mai ales, am încerca să ne punem în locul lor. Și, credeți-mă, odată ajunși în locul lor ne-am da seama că nu e ușor de trăit azi, în România, cînd ai 20 de ani…
E chiar mai complicat decît pe vremea cînd aveam noi 20 de ani, încercam să ne găsim o consoartă și după aceea așteptam de la partid o repartiție pentru un apartament în cartierul Grigorescu, de exemplu. Și, dacă nu ne plăcea, pentru că era la parter, mai așteptam două luni, pînă primeam la etajul trei, de unde se vedea Someșul mult mai frumos…