Deși ”tătucul” Boc a făcut toate diligențele pentru resuscitarea Untold, copilașii răzgâiați ai derogărilor de la Lege sunt ”nemulțumiți de măsurile de relaxare”

Ne întrebam noi la începutul lunii mai: Cum ar fi dacă Boc s-ar zbate şi pentru interesul clujenilor aşa cum se zbate pentru Buta şi Untold?

Asta din cauză că Emil Boc l-a atras şi premierul Florian Cîţu în obsesia de a ”servi” indiferent de costuri interesele lui Buta. Premierul declara pe 5 mai:

”Vom avea aceste evenimente pilot în Bucureşti şi Cluj, dar eu sunt sigur că rezultatele vor fi bune şi putem să ne gândim la astfel de evenimente”, a spus Câțu într-o declarație de presă. ”În București, Cluj, Timișoara, Constanța, cam toate sunt peste 20% cu rata de vaccinare. Cluj Napoca e la 34% de exemplu. Deci în orașe avem un ritm puternic și trebuie să-l păstrăm. Aici e legătura dintre scăderea numărului de persoane infectate și creșterea celor vaccinate”.

Între timp incidența de îmbolnăviri cu virusul SARS-COV-2 a scăzut, iar autoritățile au luat unele măsuri ”de relaxare” a restricțiilor. Dar nu suficiente în viziunea organizatorilor de muzică pe stick, obișnuiți să aibă municipiul Cluj-Napoca pus preș la picioarele intereselor lor financiare.

De unde se vede că recunoștința nu ține loc de foame. Iar foamea e mare după ce anul trecut indivizii care țepuiesc facilitățile municipiului Cluj-Napoca, cu complicitatea lui Boc, au avut un an pe uscat. Se și vede că fără facilitățile municipiului, puse preș la picioarele lor, indivizii doar gâgâie de foame. Toate încercările de-a face ”croaziere” festivaliere și alte avioane le-au sucombat în fașă. Untold nu există fără bunăvoința suspectă a autorităților clujene. La fel și Neversea, fără complicitatea autorităților constănțene.

Directorul de comunicare Untold și Neversea, Edy Chereji, susține că măsurile luate de autorități nu se pot aplica la evenimentele pe care ei le organizează, și că măsurile pe care le-au propus la întâlnirile cu autoritățile erau în măsură să transforme evenimentele în locuri sigure.

„Suntem nemulțumiți de faptul că am discutat cu autoritățile până acuma, am fost în grupurile de lucru, am propus soluții care se pretează industriei noastre și iată că după toate aceste întâlniri am primit un set de norme și de măsuri care nu se pot aplica la evenimentele noastre, la evenimentele nimănui. Cred că nicăieri în lume nu poți să te gândești că organizezi un eveniment la care să asiguri doi metri pătați pentru fiecare persoană. Noi am propus un set de norme care odată aplicate, am trasnforma evenimentele în cele mai sigure locuri”, a declarat la Aleph News Edy Chereji, director de comunicare Untold și Neversea.

Chereji spune că prin măsurile luate, autoritățile au reușit să compromită și luna iunie și luna iulie în ceea ce privește organizarea de evenimente, pentru că normele propuse nu pot fi luate în calcul, nu pot fi respectate de nicio persoană care își dorește să organizeze evenimente

„Sper că autoritățile vor reveni asupra acestor norme, cu atât mai mult cu cât premierul României promitea că se va implica și că vom avea o vara cu evenimente și festivaluri. Noi nu renunțăm, facem tot ce ține de noi, dar sperăm ca și dumnealui să-și țină promisiunea pe care a făcut-o. Cred că dacă se va implica, autoritățile vor putea reanaliza aceste propuneri care nu reușesc să ajute în niciun fel. Poate aceste măsuri sunt bune pentru evenimentele publice făcute de diverse instituții ale statului”, a adăugat directorul de comunicare.

 

Adauga comentariu