Deputatul PNL Radu Zlati acuză PSD că vrea să controleze concursurile pentru directorii de școli pentru avantaje electorale

Ziar de Cluj le-a solicitat opinia senatorilor, deputaților clujeni și aleșilor locali (membri ai Comisiei de Învățământ din cadrul Consiliului Local Cluj-Napoca), referitor la propunerea Ecaterinei Andronescu de a se amâna concursurile pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți de școli, concursuri care nu au mai fost organizate din anul 2008, conducătorii unităților de învățământ fiind numiți, în tot acest interval, prin delegație, de către inspectoratele școlare, pe perioade de câte un an.

Actualul ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat, la începutul acestui an şcolar, că „după 10 ani de intruziune politică în şcoală este momentul pentru reprofesionalizarea managementului școlar”. Însă, un aliniat nou la articolul 257 din Legea Educației, introdus ca amendament de Comisia de Învățământ a Senatului, condusă de fostul ministru PSD al Educației, Ecaterina Andronescu, prevede faptul că „concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și de director adjunct se organizează numai după finalizarea semestrului II, până la începutul noului an școlar”, ceea ce ar însemna ca funcțiile de director să fie ocupate prin concurs abia în vara anului 2017, și nu în această toamnă, așa cum propune ministrul Educației.

I-am întrebat pe aleșii clujenilor cum comentează acest amendament, care amână concursurile pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți de școli, care consideră că este motivația pentru care a fost introdus acest amendament de către Comisia de Învățământ a Senatului, condusă de către Ecaterina Andronescu, și dacă consideră că prin acest amendament școlile vor continua să fie aservite factorului politic local.

Deputatul PNL Radu Zlati acuză PSD că vrea să controleze concursurile pentru directorii de școli pentru avantaje electorale

Primul care a răspuns solicitării Ziar de Cluj a fost Radu Zlati, deputat PNL ales în Colegiul 5 - Camera Deputaților, județul Cluj, fost profesor și director în învățământul preuniversitar:

„Evident că intenția Ecaterinei Andronescu (și prin extensie a PSD) este ca partidul domniei sale să controleze concursul, în ipoteza (plauzibilă) a unui rezultat bun al PSD la alegerile parlamentare și deci a formării unei alianțe guvernamentale în jurul PSD.

Totul concură la aceasta: (a) faptul că PSD, care a condus Ministerul Educației Naționale, direct sau prin interpuși, în perioada 2012-2015, nu a organizat concursuri, ci a numit directori agreați de către cei aflați la conducere în acel moment (procedura de concurs, conform Legii 1/2011 împiedică dominația totală a guvernanților asupra concursurilor organizate), (b) modul în care a fost introdus amendamentul (într-un proiect legislativ care nu era în legătură directă cu concursurile), (c) frauda comisă prin falsificarea unei semnături. 

Nu uitați, în anumite medii socio-culturale (zone rurale sau orașele mici) directorii de școli au încă, din păcate, un important rol electoral: atât prin influența lor asupra cadrelor didactice (acestea, la rândul lor, vectori de imagine importanți în comunitate), cât și asupra părinților. 

PNL a avut în 2015 o propunere prin care se urmărea depolitizarea totală a funcțiilor administrative și de control din învățământul preuniversitar, dar din păcate propunerea noastră a fost respinsă de majoritatea PSD-UNPR-ALDE. Încercarea PSD de a proroga concursurile (nu le place, pesediștilor, ca aceste concursuri să fie organizate de un guvern apolitic!) merge pe linia respingerii propunerii PNL din 2015: dorința de a păstra caracterul politic al conducerilor din învățământul preuniversitar.”

Ministrul Educației a anunțat astăzi că concursurile pentru ocuparea funcțiilor de directori vor continua

Ministrul Educaţiei a anunţat astăzi că toate etapele concursului pentru ocuparea funcţiilor de directori de unităţi de învăţământ vor continua:

„Ministerul Educaţiei s-a angajat să organizeze acest concurs public pentru funcţiile de directori ai şcolilor din România şi vreau să vă anunţăm că nu ne vom opri. Iniţiativa de la Senatul României, de a se introduce ad-hoc un paragraf în lege în aşa fel încât acest concurs să fie amânat până în vara anului viitor mi se pare, de fapt, o continuare a unei politici de condiţionare a şcolilor din România şi de subordonare a acestor şcoli unor interese de partide”, a declarat ministrul Mircea Dumitru.

La nivelul județului Cluj vor fi scoase la concurs posturile de director (în unele cazuri şi cele de director adjunct) în toate cele 216 instituții de învățământ cu personalitate juridică din judeţ.

Foto: transildania.wordpress.com

Adauga comentariu