Deputatul clujean Adrian Dohotaru, despre cei care nu respectă distanțarea socială: „lucru ăsta poate ajuta la creșterea imunității”

Stau zilnic între 4 și 6 ore pe afară în perioada COVID-19 și e o bulă care nu e reprezentată în (social) media, de teamă de a nu fi amendată. Există grupuri de lucrători pe care îi văd pe stradă care respectă distanța socială, dar foarte mulți alții care nu respectă, mai ales în raport cu colegii de lucru. Văd asta la muncitorii din construcții, din salubritate, de la spații verzi. Văd asta la mănășturenii în vârstă, dar și de vârsta mea, care stau la povești în fața blocului. Văd asta la copii care interacționează între ei și părinții care îi lasă. Văd la prieteni care se întâlnesc în pădure în grupuri de 5 ori 10 persoane. Și nu mor pe capete, așa cum am fost manipulați să credem. Toate astea îmi spun că măsurile paternaliste și represive ale statului ori apelurile, în cheia superiorității morale, la izolare, mai ales venite de la cei din clasa de mijloc cu joburi intelectuale, nu au funcționat. Și nu au funcționat nu din vina oamenilor, cum ar spune unii, care trebuie amendați și mai tare de statul polițienesc, ci nu au funcționat pentru că cei care au venit cu astfel de decizii nu cunosc psihologia umană. Nu poți transforma societatea într-o imensă pușcărie, mai ales când nu ai date clare că lockdown funcționează. Nu poți guverna doar prin frică, chiar dacă frica, panica și manipularea fricii funcționează până la un punct”, s-a confesat ieri deputatul clujean Adrian Dohotaru, pe pagina sa de Facebook.

O confesiune ca un autodenunț, am putea spune, pentru că deputatul recunoaște nerespectarea ordonanțelor militare, cel puțin în spiritul lor, prin cele 4-6 ore pe care le petrece afară. Pe lângă asta, deputatul își mai denunță public și prietenii, care „se întâlnesc în pădure în grupuri de 5 ori 10 persoane”, ceea ce încalcă chiar litera ordonanțelor.

„Cred că sunt oameni care ar respecta și fără stat represiv, dar sunt și alții care nu respectă, dar lucru ăsta poate ajuta la creșterea imunității”, a mai adaugat deputatul Dohotaru, printr-un comentariu la propria postare, referindu-se la măsurile de distanțare socială.

Așadar, un deputat din Parlamentul României afirmă că nerespectarea măsurilor de distanțare socială din ordonanțele militare „poate ajuta la creșterea imunității”.

Date fiind aceste afirmații publice, poate și deputatul clujean Dohotaru va contribui în curând la consolidarea bugetului de stat, prin plata amenzilor de rigoare, care se aplică în cazul cetățenilor simpli. Sau, aleșii neamului nu se supun rigorilor legii?

Adauga comentariu