Deputatul AUR Cluj spune NU vaccinului. Coleșa: „Chiar dacă noi nu am fi făcut boala, nu ne-am fi vaccinat copiii... Îi expunem unui risc poate de sute de ori mai mare de a face niște reacții adverse”

Deputatul Alianței pentru Unirea Românilor Cluj (AUR), Alin Coleșa, nu intenționează să se vaccineze. Iar întrucât familia deputatului a trecut printr-o formă ușoară de infecție cu COVID-19, Coleșa nu își va vaccina nici copiii. În plus, Direcția de Sănătate Publică nu a prezentat încă date privind cazurile grave și decese în rândul copiilor pe grupe de vârstă, situație în care procentul reacțiilor adverse în cazul vaccinurilor ar fi considerabil mai mare decât riscul infectării cu o formă gravă de coronavirus.  

„Sunt mai multe motive.

O dată, sunt de ordin personal, întrucât noi toți am făcut boala. 
În condițiile astea – ne putem testa dacă e cazul – avem o imunitate de durată. Dar nu acesta ar fi principalul motiv. 

Chiar dacă noi nu am fi făcut boala, nu ne-am fi vaccinat copiii pentru că, după cum știți și sunt date oficiale – le-am cules și eu partial, după cum erau prezentate pe săptămâni, pe luni – dar Direcția de Sănătate Publică din București nu mi-a prezentat date pe grupe de vârste, de la începutul pandemiei până acum, privind cazurile grave și decese în rândul copiilor. 

Din datele pe care le-am accesat singur, și din cele internaționale, acest procent este undeva la 0,001%-0,002%. 

Un procent foarte mic, comparativ cu procentul reacțiilor adverse care se știu pentru aceste vaccinuri”, a declarat deputatul AUR Cluj, Alin Coleșa pentru Ziar de Cluj. 

În același timp, de curând Agenția Europeană pentru Medicamente a aprobat vaccinul Pfizer pentru copiii între 12 și 15 ani. EMA a anunțat pe Twitter că și pentru această categorie de vârstă este recomandată administrarea vaccinului în două doze, la distanță de 3 săptămâni. Vaccinul Pfizer-BioNTech a fost deja autorizat în SUA și Canada pentru administrarea de la vârsta de 12 ani.

Și Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă a declarat joia trecută că aşteaptă decizia Asociaţiei Europene a Medicamentului privind vaccinarea copiilor, iar după ce această decizie va fi emisă, România va începe vaccinarea minorilor cât de repede posibil.

„Aşteptăm cu nerăbdare decizia Asociaţiei Europene a Medicamentului, cât de repede posibil vom aproba şi noi şi vom începe vaccinarea la această grupă de vârstă. Evident că vaccinarea va avea nevoie şi de acordul informat al părintelui. Sperăm să existe o cât mai mare colaborare cu părinţii şi cu medicii de familie aşa încât copii care nu neapărat suferă şi nu dezvoltă forme foarte severe, dar sunt un vector important de transmitere, să se vaccineze în număr cât mai mare”, a declarat Ioana Mihăilă.

„Da, este adevărat, nu spun că nu a fost aprobat și, pentru anumite situații - deci pentru un procent foarte mic probabil de copii care au boli asociate, fiind într-o grupă de risc în cazul în care fac boala - nu se justifică. 

Dar, per ansamblu ori chiar în cazul meu personal, care este probabil din punct de vedere al sănătății cazul a 99% din cazuri, nu se justifică. 

Adică de ce să mă expun unui risc de câteva zeci ori sute de ori mai mare în condițiile în care familia mea a făcut boala și am văzut cum au evoluat ai mei”, recunoaște Coleșa. 

Potrivit deputatului Alianței pentru Unirea Românilor Cluj, Alin Coleșa, familia acestuia a făcut o formă relativ ușoară de Covid-19.

„Noi am făcut o formă foarte ușoară. Eu personal am avut febră două, trei zile, iar copiii nici măcar febră, progresiv, ca în teorie. Cea mai mare, de aproape 16 ani, cred că a avut puțină febră, ceilalți mai mici nici măcar febră”, a declarat Alin Coleșa. 

Alin Coleșa nu intenționează să se vaccineze. Iar în condițiile în care familia acestuia a făcut deja boala, deputatul clujean nu intenționează să își vaccineze copiii. 

„Nu se justifică. Spunem că ne pasă de copii, îi expunem unui risc poate de sute de ori mai mare de a face niște reacții adverse în condițiile în care ei nu riscă mai nimic, nu riscă mai mult decât ce se întâmplă în cazul unei răceli.

Nici eu. Pe de o parte, am făcut boala care, potrivit unor studii făcute pe tulpinile de coronavirus 1, imunitatea dată de boală - în general cea celulară - are o durată foarte mare, spre deosebire de vaccinurile astea care oricât ar fi de bine gândite sunt în stadiu clinic de testare, conform prospectelor. 

Nici eu nu m-aș vaccina. 

Iar ce mă supără pe mine ca om, ca politician este segregarea societății prin condiționarea participării la viața socială, că vorbim de evenimente culturale, că vorbim de acces în școli sau în instituții, la locurile de muncă pe motivul vaccinării. 

În condițiile în care dacă cineva se vaccinează, se protejează, ca atare dreptul altuia de a nu se vaccina este un risc pe care și-l asumă personal și nu încalcă libertatea celuilalt, care s-a vaccinat și este protejat.

În plus, știm că vaccinul nu oferă garanția de a nu tarnsmite boala și de a nu face boala. Deci, expunem persoanele care nu se pot vaccina din diferite motive la aceleași riscuri, indiferent dacă m-am vaccinat sau nu.

Și este o politică foarte urâtă de segregare a societății, o agresivitate destul de mare a celor care s-au vaccinat față de cei care nu s-au vaccinat”, a conchis Alin Coleșa, deputat AUR Cluj. 

Și coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a precizat recent că după ce EMA va autoriza administrarea vaccinului în cazul adolescenților, va mai dura câteva zile până când acesta va putea fi folosit în România pentru copiii de 12-15 ani.

 


Adauga comentariu