“Dar ai totul ca sa fii fericita!”, scrie Nicole de Buron, povestind, cu umorul si hazul de care nu duce lipsa, cum a facut o depresie. De multe ori asa este. Si totusi, te trezesti intr-o dimineata distrusa, plangi fara motiv si te tarasti de colo-colo ca o carpa, spunandu-ti incontinuu” “Sunt tampita, arat ca naiba, nimeni nu ma iubeste, nu sunt buna de nimic.” Ba mai iti e si rusine. Asta inseamna depresia.
Toate studiile arata ca ea apare cel mai frecvent la femei in jurul varstei de 35 de ani. Si reapare mai tarziu, cam la unul-doi ani dupa menopauza. Menopauza insasi, ca fenomen hormonal, nu are nici o legatura cu depresia. Dar ideea de menopauza, da.
Psihanalista Helene Deutsch, care a cercetat indeaproape subiectul, a scris chiar ca unele femei simt menopauza “ca un dezastru, o umilinta de tip narcisic greu de depasit”. Daca ne uitam la rezultatele anchetelor realizate pe aceasta tema, observam ca, in realitate, factorul cel mai sigur de depresie la menopauza este existenta unei depresii anterioare. Sau faptul ca, din punct de vedere moral, sosirea menopauzei este atat de greu de suportat in cei doi ani care o preceda, incat depresia este cumva anticipata.
Dupa parerea psihiatrilor, depresia, ca si doliul, face parte din functionarea mentala. In momentul in care poti pierde ceva la care tii, fie ca este vorba de un loc de munca ori de o fiinta draga, poti face o depresie, fara ca acel lucru sa se intample neaparat. Or, menopauza este resimtita de multe femei ca o perioada ireparabila a tineretii, a feminitatii, a capacitatii de seductie si, mai ales, a maternitatii. E vremea bilantului, a intrebarilor, a indoielilor pornind de la experientele trecute, reusite ori nu.
Menopauza poate asadar coincide cu o pierdere a increderii si a respectului de sine; sau poate da nastere unui sentiment de culpa, pentru ca nu mai esti la “inaltime”. Sau se poate produce simultan cu o schimbare afectiva sau profesionala majora. Toate aceste sentimente fac parte din cauzele depresiei. Sunt amestecate si strans legate intre ele.
Unele femei incearca sa le depaseasca, altele se prabusesc. Din a doua categorie, cele mai numeroase sunt, conform statisticilor, femeile tinere cu copii, de 30-35 de ani fara serviciu.
Problema este ca depresia nu e o afectiune clara si precisa, una dintre cele pe care le poti marturisi si care pot fi vindecate prin antibiotice ori prin chirurgie. Este o lipsa de confort mental – fata de ceilalti si fata de sine. Poti sa o ascunzi pe termen scurt. Dar daca aceasta stare de spirit se prelungeste, amaraciunea devine insuportabila si de scufunzi din ce in ce mai tare.
Depresia se trateaza. Prin tratament hormonal, pentru ca estrogenii au efect antidepresiv, iar progesteronul are efect anxiolitic. Poti avea nevoie si de medicamente psihotrope, in mod punctual si provizoriu, ca sa iesi dintr-o stare grava. Alegerea antidepresivului este treaba medicului, care trebuie neaparat consultat. Din nefericire, multe femei nu vor sa recunoasca situatia si sa se trateze. N-o fac decat cand ajung la disperare, si asta nu e bine, caci dispozitia, sexualitatea, relatia cu ceilalti dupa menopauza sunt legate de ceea ce s-a petrecut anterior. Cand apare, menopauza nu poate decat sa exacerbeze conflictele care existau dinainte.