Dennver adopta noul trend in teambuilding: voluntariatul

Implicarea firmelor clujene in proiectele de voluntariat si responsabilitate sociala este in continua crestere, la Cluj. Un exemplu in acest sens sunt angajatii companiei Dennver, care se implica in mod direct in proiectul Habitat for Humanity Cluj. Participarea la aceste actiuni sudeaza echipa si o contamineaza cu entuziasm si generozitate.

Habitat este o asociatie de voluntari care crede cu tarie in faptul ca o locuinta decenta poate rupe cercul saraciei, de aceea isi doreste sa creeze o lume in care toti oamenii sa poata locui in conditii decente.

Habitat for Humanity Cluj este filiala Habitat for Humanity Romania, una dintre cele mai importante organizatii din Romania, in domeniul locuirii sociale. Din 1996 construieste, reabiliteaza, ofera consultanta, suport tehnic si deruleaza programe de eficienta energetica si de preventie si raspuns la dezastre, pentru grupuri vulnerabile.

Organizatia isi propune sa construiasca, pana in luna iunie 2015, cu ajutorul voluntarilor, 15 locuinte pentru persoane aflate in situatii dificile, in localitatea Jucu din judetul Cluj.

La nivel international, Habitat for Humanity a construit si reabilitat peste 800.000 de locuinte pentru 4 milioane de persoane din 80 de tari din intreaga lume. In cei 15 ani de activitate, Habitat for Humanity Cluj a asistat 565 de familii, respectiv 1.131 de persoane prin programele de constructii, renovari si reabilitari, prin construirea a 82 de locuinte in 6 comunitati si prin renovarea, reabilitarea si izolarea termica a 360 de locuinte.

Echipe ale angajatilor companiilor locale isi gasesc periodic timp pentru a veni pe santier. Indiferent de  domeniul din care provin, voluntarii ofera sprijin sub forma de donatii, dar mai ales participa la diferite lucrari pe santier.

Angajatii companiilor inscrise in program au contribuit, de-a lungul timpului, la constructia si ridicarea peretilor, au montat placi de OSB si polistiren pe peretii exteriori, au pus vata minerala si placi de rigips in interior. Cu alte cuvinte, se poate spune ca au participat la aproape toate fazele ridicarii unei case.

Dennver, o companie locala din domeniul comercializarii materialelor de constructii si instalatii, prezenta pe piaţa clujeana de peste 20 de ani, a aratat cum voluntariatul poate fi o forma moderna de teambuilding, dar care sa aiba si efecte pozitive pentru comunitate.

Echipa Dennver a participat pentru a doua oara la programul Habitat in acest week-end (16 Mai 2015).

„Experienta avuta cu Habitat for Humanity Cluj a fost una speciala inca de anul trecut, cand am participat pentru prima oara pe santier alaturi de colegii mei. Anul acesta, in ciuda faptului ca a plouat toata ziua, spiritul de echipa si dorinta de a face o fapta buna au avut castig de cauza. Prin implicarea noastra dorim sa promovam ajutorul reciproc si, prin puterea exemplului, sa convingem si alte firme clujene sa se implice in dezvoltarea comunitatii noastre. Speram sa putem repeta experienta si in anii ce urmeaza!”, spune Szasz Arpad, Marketing Manager la Dennver.

Cu ocazia participarii la acest proiect, angajatii Dennver au avut ocazia sa vada cum se utilizeaza produsele pe care ei le comercializeaza zilnic si sa puna in aplicare tehnicile invatate. Si-au adus aportul considerabil prin prisma domeniului lor de activitate si au fost recompensati cu recunostinta si cu bucuria de a fi putut contribui la fericirea semenilor lor mai putin favorizati de soarta.

Sursa foto: Dennver

Adauga comentariu