In vizor

Denis Matroș, un tânăr din Dej, face senzație pe TikTok. Clipurile sale au milioane de vizualizări

Denis Matroș, un tânăr în vârstă de 20 ani, din Dej, este unul dintre cei mai cunoscuți tiktok-eri din România, clipurile sale video – inventive și amuzante – având peste 6 milioane de like-uri.

Aproape 160.000 de persoane îl urmăresc pe TikTok, însă puțini sunt cei care știu că Denis Matroș este dejean, fost elev al Colegiului Național ”Andrei Mureșanu” (profilul mate-info). Tânărul – care în urmă cu două zile a împlinit vârsta de 20 de ani – studiază la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. TikTok-ul l-a descoperit în urmă cu un an și jumătate, însă scena și lumina reflectoarelor au făcut parte din viața lui încă de la vârstă de 7 ani, atunci când a început să frecventeze Clubul de Dans Sportiv ”Latino Angels” Dej și să participe la diferite competiții. Tot prin dans s-a remarcat și la talent show-ul ”Dejenii au talent”, în 2014, când a câștigat premiul cel mare.

Denis s-a apucat de TikTok pentru amuzament și nu s-a gândit niciodată că va ajunge așa departe, să aibă fani, zeci de milioane de vizualizări și să câștige bani din clipurile video publicate pe platforma de socializare. ”Nu m-am apucat de TikTok pentru ceva anume, ci doar așa, pentru amuzament. A început să prindă super mult pe parcurs și acum am făcut din asta un job”, ne-a mărturisit dejeanul care are în prezent peste 6 milioane de ”like-uri” la clipurile sale.

Vez interviul video pe dej24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *