Demersul judecătorului Cristi Danileț împotriva Inspecției Judiciare, demontat la CA Cluj

Magistrații certați cu regulile disciplinare suferă eșec după eșec în tentativa de a convinge instanțele că hotărârea Curții de Justiție a UE din 18 mai, pe tema MCV, se interpretează în alt fel decât cel stabilit de Curtea Constituțională, arată cei de la Știri pe Surse. După ce ÎCCJ a respins de două ori argumente împotriva SIIJ și împotriva Inspecției Judiciare, bazate pe așa-zisa aplicare a hotărârii CJUE, și alte instanțe din țară resping interpretările magistraților activiști.

Magistraţii vizaţi de cercetări disciplinare, inclusiv în urma serialului "Justice leaks", publicat de STIRIPESURSE.RO, au deschis mai multe procese, la diferinte instanţe din ţară. Unul dintre aceste procese a fost deschis de Cristi Danileț, magistrat deja sancționat discplinar. Judecător la Tribunalul Cluj, Danileț a solicitat Curții de Apel Cluj anularea Ordinului Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare pentru aprobarea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție. Regulamentul pe care se bazează toate cercetările discplinare din ultimii doi ani și jumătate a fost adoptat în perioada în care conducerea Inspecției Judiciare era una interimară*. O anulare a acestuia ar duce și la anularea actelor subsecvente, în speță și a unei eventuale acțiuni disciplinare împotriva judecătorului Danileț.

Curtea de Apel Cluj a respins cererea de anulare a actului administrativ, iar Cristi Danileț poate ataca decizia cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță care, așa cum am arătat anterior, are deja o jurisprudență contrară demersului judecătorului.

Solutia pe scurt: Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.-ş. al I.J., excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile şi excepţia lipsei de interes a acţiunii formulate de reclamantul D. C. în contradictoriu cu pârâţii I. J. şi I.-Ş. A. I. J. Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea Ordinului i.-ş. al I.J. nr. … pentru aprobarea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, cu modificările şi completările ulterioare şi suspendarea executării Ordinului i.-ş. al I. J. nr. …, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare în privinţa cererii de suspendare a executării actului administrativ, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Cluj, Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare în privinţa cererii de anulare a actului administrativ, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Cluj, Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în data de 18.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.

 

Vezi continuarea pe Știri pe Surse.

Adauga comentariu