Degeaba le-a creat Boc puncte menajere moderne, că oamenii tot printre garajele-garsoniere aruncă deșeurile

La Cluj, deșeurile voluminoase se ridică contra cost de la domiciliu, de către operatorii de salubritate, în baza unei solicitări, sau pot fi depuse de către persoanele fizice care au domiciliul în Municipiul Cluj Napoca la cele două puncte de colectare a deșeurilor, pe strada Bucium fn (în vecinătatea autobazei CTP) și pe strada Fabricii fn (sub pod Fabricii, cu intrare din strada Septimius Severus). Colectarea deșeurilor voluminoase în punctele de colectare se face cu titlu gratuit.

Cu toate acestea, clujenii „smart” aruncă gunoaiele mici și mari tot unde erau obișnuiți de pe vremea lui Ceaușescu, ce i-a obligat pe țărani să devină orășeni: pe lângă tomberoane, pe după garaje, în boscheți, pe după blocuri. 

Dacă în Mănășturul fără prea mari pretenții priveliștea dezolantă a deșeurilor aruncate peste tot este oarecum firească, obișnuindu-ne deja cu acest specific al zonei, în cartierul Zorilor ne-am fi așteptat la atitudini civice mai elevate din partea locuitorilor. 

Degeaba le-a montat Emil Boc la oameni puncte menajere îngropate, când mentalitatea le-a rămas la fel și ea dictează unde se aruncă gunoiul:


Practic, cu elementele din imaginile de mai sus poate fi chiar încropită o locuință, care s-ar putea vinde, dată fiind zona bună, cu vreo 30 000 de euro, pe post de garsonieră.

În Clujul plin de garsoniere - garaj în acte, dotat cu cele două saltele și cu televizor, garajul din fotografii poate fi tranzacționat drept utilat, mobilat, la un preț piperat.

Adauga comentariu