DECES din cauza GRIPEI la Cluj. Numărul total al victimelor a ajuns la 48

Încă un deces cauzat de gripă a fost anunțat de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). De această data este vorba despre județul Cluj. Conform informațiilor disponibile, o femeie din județul Cluj a murit luni, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, caz în care a fost confirmat prezența virusului gripal de tip A, având condiţii medicale preexistente, dar nevaccinată anti-gripal. Femeia era în vârstă de doar 39 de ani. Numărul total al deceselor înregistrate a ajuns, marţi, la 48. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, urmează să anunțe decizia în cursul zilei de marţi, după publicarea datelor de la Institutul Naţional pentru Sănătate Publică referitoare la gripă, dacă declară sau nu epidemie de gripă în România.

CITEȘTE ȘIRomânia, la un pas de EPIDEMIE DE GRIPĂ: ultimul deces, o femeie de 33 de ani. Bilanț Îngrijorător: 36 de decese 

Masurile de prevenire si control demarate de Ministerul Sanatatii saptamana trecuta, la debutul sezonului gripal, se mentin in perioada urmatoare.

Deciziile de suspendare a orelor de curs pe o perioada limitata de timp se vor aplica punctual.

De asemenea, in  urma analizei solicitarilor transmise de medicii de familie si centralizate de Directile de Sanatate Publica, Ministerul Sanatatii a demarat procedurile pentru a achizitiona suplimentar un numar de aproximativ 25.000 de doze de vaccin.

Recent, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat public că marţi, INSP urmează să prezinte situaţia cazurilor de gripă şi că în baza acestor informaţii se va lua o decizie în ce priveşte declararea epidemiei de gripă.

 

 

sursa foto: cotidianul.ro

Adauga comentariu