Putini sunt cei care stiu ca Mihai Lucan, marele nostru chirurg, acum haituit de DIICOT in mod nedrept, caci el e un medic care s-a sacrificat toata viata pentru saracii tarii, este si un mare artist, operele sale cu impact grafic deosebit fiind adeseori expuse la Institut, intr-o perfecta discretie si cu o rara modestie.
Inspirandu-se din viata de zi cu zi, din micile intamplari si minuni delicate ce i-au inconjurat viata, Mihai Lucan a fost nu numai un mentor pentru angajatii sai, dar si un Profesor care, deseori, reusea performanta unica si atat de rara de a aduce cate un subtil omagiu colaboratorilor sai.
Odata, acum cativa ani, dupa o noapte intreaga de tumult creativ, Mihai Lucan a reusit, intr-o maniera moderna, dar paradoxal decadentist mistica, sa picturizeze portretul unuia dintre cei mai apropiati medici ai sai, expunand opera in celebrul loc din Institut patruns de piosenia si umilinta icoanelor, portretul fiind intitulat: „Gheorghita Iacob, portretul frizerului meu personal la batranete”.
Iata ce a iesit:
